Arnold Schwarzenegger - Membru de onoare al Regiei pădurilor
"Datorită guvernatorului Schwarzenegger, California este acum pe drumul cel bun pentru îndeplinirea obiectivelor sale printr-un set de măsuri care include un nivel mai mic al emisiilor de dioxid de carbon, un portofoliu pentru energia regenerabilă şi un program comercial", se arată într-o declaraţie a conducerii regiei. "De asemenea, guvernatorul Schwarzenegger a aprobat noi standarde privind economia de combustibil pentru vehicule mari, care au fost adoptate de atunci la nivel naţional", se mai arată în declaraţie. Cofondator al organizaţiei non-profit Regions of Climate Change, starul seriei "Terminator", Betty White şi Chuck Leavell sunt singurii membri de onoare din istoria regiei, informează Huffington Post. Arnold Schwarzenegger, un republican convins şi un activist ecologist, a fost ales în 2003 pentru un mandat de un an, pentru a duce la capăt mandatul guvernatorului Gray Davis, care a fost destituit. Apoi, starul hollywoodian a fost reales de două ori în această funcţie. Afirmând în repetate ocazii că doreşte să îi servească pe oamenii din jur, actorul a spus că "va face în aşa fel încât lumea să devină un loc mai bun decât acela pe care l-a moştenit".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.