Cei trei copii ai lui Michael Jackson au un nou tutore, verişorul lor, Tito Jackson Jr., numit temporar începând de miercuri, pe fondul unor conflicte în familia starului decedat în 2009, care au în vedere atât averea acestuia de sute de milioane de dolari, cât şi starea de sănătate a mamei lui.

Judecătorul Mitchell Beckloff, de la Curtea Superioară din Los Angeles, i-a acordat custodia temporară lui Tito Jackson Jr., în vârstă de 34 de ani, la cererea acestuia, după o săptămână haotică plină de conflicte stârnite de moştenirea imensă lăsată de Michael Jackson, dar şi de informaţiile contradictorii despre starea de sănătate a bunicii copiilor, Katherine Jackson, informează Reuters. La câteva ore de la decizia luată de Beckloff, Katherine Jackson a acordat primul său interviu televizat de la apariţia acestor informaţii. Ea a dezminţit zvonul potrivit căruia ar fi fost răpită de copiii ei şi a spus că se simte "devastată" pentru că Prince Michael, în vârstă de 15 ani, Paris, în vârstă de 14 ani, şi Blanket, în vârstă de 10 ani, "au fost luaţi de lângă ea". Katherine Jackson, în vârstă de 82 de ani, care a fost numită tutorele copiilor lui Michael Jackson, conform dorinţei exprimate de star în testamentul său, a fost dată dispărută de nepoata ei Paris săptămâna trecută. Ulterior, membri ai familiei au spus că ea se odihneşte, la recomandarea unui medic, în locuinţa din Arizona a uneia dintre fiicele sale. "Au apărut zvonuri potrivit cărora aş fi fost răpită", a declarat Katherine Jackson în interviul acordat ABC News. "Sunt aici, astăzi (miercuri, n.r.), să le spun tuturor că sunt bine... Copiii mei nu mi-ar face asta niciodată", a mai spus ea. Katherine Jackson a mai spus că decizia privind acordarea custodiei copiilor lui Tito a fost luată pe baza "unei grămezi de minciuni". "Mă simt devastată că, în timp ce eram plecată, nepoţii mei au fost luaţi de lângă mine şi mă întorc acasă", a mai declarat ea.