Au fost decernate premiile Pulitzer - New York Times, marele câştigător
Cotidianul american The New York Times a câştigat trei premii Pulitzer - două pentru acoperirea mediatică a epidemiei de Ebola din Africa de Vest şi unul despre lobby-ul american -, au anunţat, luni, reprezentanţii Universităţii Columbia, care decernează aceste distincţii.
Cotidianul american The New York Times a fost premiat la categoria "jurnalism internaţional", pentru felul în care întreaga sa redacţie a acoperit din punct de vedere mediatic epidemia de Ebola. Jurnalistul freelancer Daniel Berehulak, care a colaborat cu The New York Times la aceste reportaje, s-a impus la categoria "fotoreportaj". De asemenea, cotidianul american a fost recompensat cu un premiu Pulitzer, prin intermediul reporterului Eric Lipton, desemnat câştigător la categoria "jurnalism de investigaţie", cu o serie de articole care au prezentat felul în care reprezentanţii puternicelor grupuri de lobby din Statele Unite pot influenţa deciziile procurorilor şi senatorilor americani. Aceeaşi categorie a avut în acest an doi câştigători. Astfel, publicaţia The Wall Street Journal a câştigat prin reportajul "Medicare Unmasked" primul său premiu Pulitzer după ce acest ziar a fost cumpărat, în 2007, de News Corp. Premiul Pulitzer la categoria "serviciu public" a revenit cotidianului The Post and Courier din Charleston, un oraş din statul Carolina de Sud, pentru o serie de reportaje despre violenţa domestică. Prestigioasele premii Pulitzer, acordate de Universitatea Columbia, sunt cele mai respectabile distincţii din jurnalismul american şi pot aduce atenţia şi recunoaşterea de care au nevoie ziarele şi site-urile care suferă de pe urma presiunilor economice şi a constrângerilor bugetare. Redacţia foto a cotidianulului St. Louis Post-Dispatch a câştigat premiul Pulitzer la categoria "fotografie breaking news", graţie imaginilor realizate în timpul revoltelor cauzate de tensiunile rasiale din Ferguson, un oraş din statul american Missouri. La categoria "breaking news" s-a impus cotidianul The Seattle Times, cu un reportaj despre o alunecare de teren, iar Carol Leonning, jurnalist al cotidianului The Washington Post, a triumfat la categoria „jurnalism naţional" cu o serie de articole despre breşele de securitate din Serviciile secrete americane.
A renunţat la presă pentru a se putea întreţine
The Daily Breeze, un mic ziar din oraşul Torrance din statul California, care are aproximativ 63.000 de abonaţi şi doar şapte reporteri, a reprezentat marea surpriză la gala de decernare a premiilor Pulitzer, anunţate luni, impunându-se la categoria "jurnalism local", cu o anchetă despre corupţia dintr-o şcoală districtuală săracă, ce a dus la concedierea unui administrator care era plătit cu sume exorbitante. Aceeaşi anchetă a determinat modificarea legislaţiei din statul California. Potrivit site-ului Poynter.org, totul a început cu un reportaj aproape banal, atunci când doi reporteri ai ziarului Daily Breeze, Rob Kuznia ş Rebecca Kimitch, "au început să cerceteze în amănunt documentele ce conţineau informaţii despre compensaţiile financiare primite de administratorul de la Liceul Union din districtul Cantinela Valley". Potrivit LA Observed, Rob Kuznia, al cărui reportaj despre sistemul de educaţie californian a declanşat investigaţia, a renunţat la jurnalism, pentru a putea să se întreţină. Rob Kuznia a părăsit cotidianul The Daily Breeze - şi, odată cu acesta, profesia de jurnalist - în 2014 şi lucrează în prezent pentru departamentul de comunicare al USC Shoah Foundation.
Lista completă a câştigătorilor premiilor Pulitzer 2015
Servicii publice - The Post and Courier
Breaking News - The Seattle Times
Jurnalism de investigaţie - Eric Lipton de la The New York Times şi redacţia The Wall Street Journal
Jurnalism analitic - Zachary R. Mider, Bloomberg News
Jurnalism local - Rob Kuznia, Rebecca Kimitch şi Frank Suraci, Daily Breeze, Torrance
Jurnalism naţional - Carol D. Leonnig, The Washington Post
Jurnalism internaţional - redacţia The New York Times
Critică - Mary McNamara, Los Angeles Times
Comentariu - Lisa Falkenberg, Houston Chronicle
Cronică - Diana Marcum, Los Angeles Times
Editorial - Kathleen Kingsbury, The Boston Globe
Caricatură - Adam Zyglis, The Buffalo News
Fotografie breaking news - St. Louis Post-Dispatch
Fotoreportaj - Daniel Berehulak, The New York Times
Arte
Ficţiune - "All the Light We Cannot See", de Anthony Doerr
Teatru - "Between Riverside and Crazy", de Stephen Adly Guirgis
Istorie - "Encounters at the Heart of the World: A History of the Mandan People", de Elizabeth A. Fenn
Biografie - "The Pope and Mussolini: The Secret History of Pius XI and the Rise of Fascism in Europe", David I. Kertzer
Poezie - "Digest", Gregory Pardlo
Non ficţiune - "The Sixth Extinction: An Unnatural History", Elizabeth Kolbert
Muzică - "Anthracite Fields", Julia Wolfe.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.