Britney Spears vrea sa iasă de sub curatela tatălui ei, care este şi administrator al averii cântăreţei, şi să se căsătorească cu iubitul ei, David Lucado.

Cântăreaţa americană, în vârstă de 32 de ani, se află sub curatela tatălui său din anul 2008, în urma unei decizii a autorităţilor, care au pus-o sub supraveghere permanentă din cauza problemelor psihice pe care artista le-a avut în acea perioadă. Atât averea, cât şi viaţa personală a acesteia sunt controlate de tatăl său, Jamie Spears, şi de avocatul Andrew Wallet. Britney Spears vrea însă ca această supraveghere să înceteze, astfel încât cântăreaţa să se poată căsători cu iubitul ei, David Lucado, în vârstă de 28 de ani. Totuşi, în ciuda dorinţei vedetei de a-şi recăpăta independenţa, prietenii săi nu cred că aceasta este pregătită să îşi administreze singură averea. Pe de altă parte, presa tabloidă americană relata în luna iunie că vedeta s-ar fi despărţit de David Lucado, cu care era împreună de peste un an. Cuplul s-a despărţit "în urmă cu ceva vreme", iar Britney Spears "s-a concentrat asupra vieţii de familie şi a creşterii celor doi fii ai ei, după acea despărţire", declara la momentul respectiv o sursă, citată de X17Online. Însă, la începutul acestui an, presa americană susţinea că artista intenţiona să se căsătorească cu David Lucado. David Lucado s-a mutat în vila cântăreţei Britney Spears la începutul acestui an, iar cei doi păreau să considere că mariajul reprezintă următoarea etapă din vieţile lor. Presa spunea că Britney şi David plănuiau să se căsătorească în Hawaii. Britney Spears a fost căsătorită de două ori. Prima dată, cântăreaţa s-a căsătorit cu prietenul ei din copilărie Jason Alexander, la Las Vegas, în ianuarie 2004, însă căsătoria lor a fost anulată după doar 55 de ore. Apoi, artista s-a căsătorit în 2004 cu Kevin Federline, membrul al trupei sale de dansatori, de care a divorţat însă în 2007. Din această căsnicie, artista are doi fii - Sean Preston, în vârstă de opt ani, şi Jayden James, în vârstă de şapte ani. Britney Spears a fost apoi logodită cu Jason Trawick, de care s-a despărţit însă în februarie 2013.