Bruce Willis a devenit tată pentru a patra oară
Emma Heming, în vârstă de 33 de ani, a născut o fetiţă - care a primit numele Mabel Ray - într-o clinică din Los Angeles. Bebeluşul a avut la naştere greutatea de 4,1 kilograme. Bruce Willis, în vârstă de 57 de ani, şi Emma Heming s-au căsătorit în martie 2009. Bruce Willis şi prima lui soţie, actriţa americană Demi Moore, au fost căsătoriţi între anii 1987 şi 2000 şi au împreună trei fiice: Rummer, născută pe 16 august 1988, Scout LaRue, născută pe 20 iulie 1991, şi Tallulah Belle, născută pe 3 februarie 1994. Bruce Willis a devenit celebru în 1985, odată cu apariţia în serialul de televiziune câştigător al unui premiu Emmy "Maddie şi David". Apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acţiune, precum celebra serie "Greu de ucis", "Ultimul samaritean", "Pulp Fiction" şi "Şacalul". Actorul american a putut fi văzut de curând în filmul de acţiune "Eroi de sacrificiu/ The Expendables", de Sylvester Stallone.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.