Cadouri "Bond" pentru copilul cântăreţei Adele
Actorul britanic Daniel Craig a fost atât de impresionat de tema muzicală a celui mai recent film din seria "James Bond", interpretată de Adele, încât i-a trimis artistei britanice un pachet cu cadouri pentru bebeluşul acesteia, care s-a născut în urmă cu cinci săptămâni.
Daniel Craig, care a jucat în "007: Coordonata Skyfall" pentru a treia oară rolul spionului James Bond, a fost încântat atunci când a aflat că artista în vârstă de 24 de ani a acceptat să înregistreze tema muzicală a acestui film. Actorul i-a trimis cântăreţei un pachet cu jucării - obiecte lansate într-o ediţie limitată care au legătură cu franciza "James Bond" - pentru bebeluşul acesteia. "Adele a primit de la Daniel câteva cadouri frumoase ce fac parte din brandul «Skyfall»", a declarat o sursă pentru Daily Star. "Printre ele se află o miniatură a unui automobilul Aston Martin - o replică fidelă a maşinii conduse de Daniel Craig în film - şi câteva obiecte pentru bebeluşi al căror design a fost realizat de Tom Ford. Tom a creat de altfel întreaga garderobă pentru Daniel în noul film. Pachetul include şi câteva fotografii înrămate, un set de pahare pentru martini şi un ceas Omega. Daniel o respectă extrem de mult pe Adele şi piesele sale. Pe lângă cadouri, i-a trimis şi o felicitare pe care a scris-o chiar el", a adăugat aceeaşi sursă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.