Cannes 2012 - Kidman şi Pitt, printre starurile aşteptate pe covorul roşu
Pe Croazetă, staruri vor juriza alte staruri: alături de regizorul italian Nanni Moretti, preşedintele juriului, vor juriza competiţia oficială actorul scoţian Ewan McGregor, actriţa germană Diane Kruger şi creatorul de modă francez Jean-Paul Gaultier. Ei vor alege câştigătorul Palme d'Or din cele 22 de filme din competiţie, între care se află şi "Paperboy", cu Nicole Kidman în distribuţie. Actriţa australiană va putea fi văzută la Cannes şi în filmul "Hemingway & Gellhorn" (proiectat în afara competiţiei), în care joacă alături de britanicul Clive Owen. Brad Pitt va fi văzut în pelicula "Killing them softly", iar Marion Cotillard va fi prezentă cu filmul "De rouille et d'os", în care joacă alături de belgianul Matthias Schoenaerts, un actor care ar putea deveni revelaţia ediţiei din acest an a festivalului. Eva Mendes va fi în competiţie cu "Holly Motors" şi ar putea fi însoţită pe covorul roşu de Ryan Gosling, iubitul ei şi revelaţia ediţiei precedente a festivalului, graţie rolului din "Drive", film recompensat cu premiul pentru regie în 2011. Încă din seara de deschidere, "Moonrise Kingdom" ar putea crea un veritabil "ambuteiaj" de staruri, dacă actorii principali din distribuţie - Bill Murray, Edward Norton, Bruce Willis, Tilda Swinton şi Frances McDormand - vor alege să vină la Cannes. Din tânăra gardă, iubiţii din saga cu vampiri "Twilight", Robert Pattinson şi Kristen Stewart, vor fi prezenţi cu filmele "Cosmopolis", respectiv "On the road". Adaptarea cinematografică a cărţii lui Jack Kerouac ar putea să o aducă la Cannes şi pe Kirsten Dunst, recompensată cu premiul pentru interpretare în 2011, pentru rolul din "Melancholia". Actorul şi regizorul american Sean Penn va veni la Cannes pentru a organiza o gală de caritate cu scopul de a strânge fonduri pentru Haiti. Anul acesta, România este reprezentată în competiţia oficială de filmul "După dealuri", de Cristian Mungiu. Regizorul Paul Negoescu participă la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes, în secţiunea Semaine de la Critique (17 - 25 mai), cu filmul independent "Orizont". De asemenea, proiectul "Nu mă atinge-mă", de Adina Pintilie, a fost selecţionat pentru Atelierul 2012 al secţiunii Cinéfondation de la Festivalul de Film de la Cannes, unde au fost alese 15 proiecte din 15 ţări, ale căror regizori vor participa la eveniment, între 18 şi 25 mai, în timp ce filmul de şcoală "Tabăra din Răzoare", în regia lui Cristi Iftime, a fost ales în secţiunea Cinéfondation. Cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se desfăşoară în perioada 16 - 27 mai.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.