Actriţa Carey Mulligan s-a căsătorit sâmbătă cu cântăreţul Marcus Mumford, iar nunta ar fi avut loc la o fermă din Somerset, în Marea Britanie, în prezenţa a aproximativ 100 de invitaţi, incluzându-i pe actorii Sienna Miller, Colin Firth şi Jake Gyllenhaal, potrivit hollywoodreporter.com.

Cotidianul britanic The Sun scria sâmbătă că la nuntă va participa şi Adele, care este prietenă cu Marcus Mumford, pentru a cânta pentru cuplu în cadrul ceremoniei. Mulligan şi Mumford s-au căsătorit după o logodnă de nouă luni. Potrivit The Sun, cântăreţul a cerut-o în căsătorie după o relaţie de numai cinci luni, însă cei doi se cunoşteau din copilărie. Carey Mulligan şi Marcus Mumford s-au logodit în iulie 2011. Atunci, solistul trupei Mumford & Sons a cerut-o în căsătorie pe iubita lui într-un hotel de lux din Marea Britanie. Carrey Mulligan, în vârstă de 26 de ani, s-a despărţit de actorul american Shia LaBeouf, starul din franciza "Transformers", cu două luni înainte de a-l întâlni pe Marcus Mumford, la un concert pe care trupa Mumford & Sons l-a susţinut în oraşul Nashville din statul american Tennessee.  La rândul lui, cântăreţul britanic, în vârstă de 25 de ani, se despărţise recent de iubita lui de atunci, cântăreaţa Laura Marling. Actriţa britanică Carey Mulligan a devenit celebră graţie rolului din filmul "An Education", pentru care a fost nominalizată la premiile Oscar. După rolul din "An Education", ea a mai jucat în continuarea lungmetrajului "Wall Street" - "Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule"-, şi în dramele "Never let me go/ Să nu mă părăseşti", o adaptare a unui roman de Kazuo Ishiguro, alături de Keira Knightley, "Cursa/ Drive", cu Ryan Gosling, şi "Ruşine/ Shame", de Steve McQueen, cu actorul Michael Fassbender. Totodată, Carey Mulligan interpretează rolul lui Daisy Buchanan în adaptarea 3D a romanului "Marele Gatsby/ The Great Gatsby", care este în curs de producţie.