Cătălin Botezatu, reclamat la Parchet
Cătălin Botezatu a fost reclamat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil pentru că a declarat, într-o emisiune de televiziune, că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, federaţia solicitând Ministerului Public, Direcţiei de Protecţie a Copilului şi CNA să ia măsuri.
Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) a sesizat, joi, Ministerul Public, Direcţia Generală de Protecţie a Copilului şi Consiliul Naţional al Audivizualului în legătură cu afirmaţii făcute de Cătălin Botezatu în cadrul emisiunii, considerând că au fost promovate comportamente care contravin legii. "Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil - FONPC consideră că postul Antena 1 a încălcat legea difuzând, miercuri 18 aprilie 2012, emisiunea «Te pui cu blondele», în cadrul căreia au fost promovate comportamente care contravin legii, şi anume sexul cu o minoră. În cadrul emisiunii mai sus amintite, domnul Cătălin Botezatu a afirmat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani", se arată într-un comunicat de presă. FONPC precizează că, potrivit legislaţiei în vigoare, întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră cu vârsta mai mică de 15 ani constituie infracţiune. FONPC a fost înfiinţată în 1997 şi reuneşte aproximativ 100 de ONG-uri care activează în folosul copiilor şi al comunităţii. Directorul Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului din Ministerul Muncii, Elena Tudor, a declarat ieri că s-a autosesizat în cazul afirmaţiilor făcute de Cătălin Botezatu, precizând că acesta trebuie să-şi asume responsabilitatea şi că va solicita sprijinul CNA. La rândul său, Răsvan Popescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a declarat că instituţia va analiza săptămâna viitoare sesizarea FONPC. Pe de altă parte, Cătălin Botezatu a declarat ieri că în emisiunea "Te pui cu blondele" de la Antena 1 a făcut "o glumă pentru a crea divertisment şi rating", atunci când a sugerat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, acest fapt neîntâmplându-se niciodată în realitate. Cătălin Botezatu a spus că este "hilar" ce se întâmplă. "A fost o glumă. Cei care s-au sesizat (FONPC, n.r.) chiar nu s-au uitat şi la natura emisiunii? Este un show de divertisment. Cum aş putea să mă acuz singur? Se vede că este o glumă, că e un show de divertisment. Este o glumă pentru a aduce rating într-o emisiune de divertisment. Este făcută cu foarte mare atenţie, nu jigneşte pe nimeni, nu face aluzie la cineva anume, nu există acea persoană. Este o glumă, ridicată la plasă de moderator", a spus Cătălin Botezatu. El a precizat că este om de televiziune şi ştie ce trebuie făcut pentru divertisment. "Trebuie creat acest show, dar asta nu înseamnă că tot ce zboară se mănâncă. Până la a acuza pe cineva... Am spus eu vreun nume? A fost o glumă pentru a crea divertisment şi rating, nici prin craca minţii nu mi-ar fi trecut că cineva ar putea să o ia în serios", a spus Botezatu. "Mă bucur că orice spun eu devine ştire naţională, când ţara asta nu are ce mânca şi ce bea, dar totuşi, nici chiar aşa", a mai spus Cătălin Botezatu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.