Cristi Minculescu - Efort prea mare, bani prea puţini
Cristi Minculescu a declarat, joi seară, că a părăsit Iris pentru că nu a mai găsit un numitor comun în ceea ce priveşte activitatea viitoare a trupei, dar şi pentru că efortul pe care trebuia să îl facă era mult prea mare raportat la partea financiară.
Cântăreţul Cristi Minculescu, fostul solist al Iris, a părăsit în luna august formaţia, după 32 de ani în care s-a identificat cu această trupă. "Nu am mai găsit un numitor comun în ceea ce priveşte activitatea viitoare a trupei. Nu este vorba despre bani", a spus Cristi Minculescu. El a precizat totuşi că a fost nemulţumit că nu era protejat din punct de vedere financiar în urma perioadei în care a avut probleme de sănătate. În 2009, Cristi Minculescu a aflat că suferă de o boală ereditară - polichistică hepato-renală -, fapt pentru care a avut nevoie de un transplant de ficat. Atunci, soţia lui i-a donat o bucată din ficatul ei. "Efortul pe care îl fac după operaţie este mult prea mare în raport cu partea financiară", a mai spus Cristi Minculescu. Pe 3 septembrie, Cristi Minculescu a fost înlocuit în rolul de solist al trupei Iris de Toni Şeicărescu, potrivit unui anunţ postat pe site-ul oficial al formaţiei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.