Albastrul este o culoare populară pentru noi toți, pe tot globul, dar când vine vorba de natură, ea este prea puțin întâlnită. Nici măcar una din zece plante nu are flori albastre și animalele albastre sunt aproape inexistente. Cauza ar fi absența unui pigment albastru adevărat în natură, motiv pentru care, atât plantele, cât și animalele recurg la diverse trucuri ale luminii pentru a apărea albastre.

În cazul plantelor, natura reușește să obțină albastrul prin amestecarea pigmenților naturali, dovedindu-se un artist excepțional. Cei mai des utilizați sunt pigmenții roșii, al căror aspect poate fi modificat prin modificarea nivelului de aciditate. Aceste modificări, împreună cu lumina reflectată, pot crea rezultate spectaculoase, unele dintre ele numindu-se clopoței, hortensii, glorii de dimineață sau floare de colț.

Și omenirii îi place albastrul, tânjind după el. În prezent, coloranții sintetici permit realizarea oricărei culori imaginate, dar nu a fost întotdeauna ușor să ajungem la astfel de rezultate. Mulți artiști au visat mereu la albastru și acesta a fost întotdeauna asociat cu ideea de privilegiu, mai ales datorită albastrului regal. Există o mare bucurie în faptul că albastrul se mai găsește și într-o mare varietate de pietre și minerale diferite. Acestea variază între mai puțin cunoscute, cum ar fi Shattuckite, până la unele dintre cele mai faimoase pietre prețioase ale tuturor timpurilor, cum ar fi lapis lazuli și safirul. Lapis lazuli este o piatră, mai degrabă decât un mineral pur, care era foarte apreciat printre vechii egipteni ca material de incrustație, o piatră prețioasă în sine și chiar ca sursă de vopsea.

Azuritul este de un albastru izbitor care este greu de ratat. De fapt, provine din aceleași regiuni ca și lapis lazuli în multe cazuri, completându-și asocierea cu deșerturile și cerul larg deschis. A fost folosit ca pigment, iar efectul său de lungă durată se vede chiar și în România, pe pereții uneia dintre cele mai frumoase clădiri istorice, Mănăstirea Voroneț. Albastrul obținut din azurit domină pictura exterioară și este considerat de specialiști ca fiind unic in lume.

Safirul este, fără îndoială, cea mai faimoasă dintre pietrele prețioase albastre răspândite pe tot globul. Duritatea sa incredibilă și frumusețea profundă l-au făcut favorit pentru bijuterii pentru o mare parte a istoriei omenirii. Safirele se găsesc în întreaga lume, iar în timp ce culoarea albastră este cea pe care cei mai mulți dintre noi au blocat-o în vizor când vine vorba de ele, există o varietate uimitoare de nuanțe diferite din mai multe zone de culoare. Scump și atemporal, adevărul este că safirele și-au împrumutat numele pentru a modela însăși percepția noastră despre albastru. Obiect de referință important în capodopera lui James Cameron, Titanic, Inima Oceanului este memorabilă tocmai datorită alegerii înțelepte a pietrei reprezentative pentru un ocean adânc și plin de mister.

Trecând de la plante și roci/minerale, la umanitate, mai sărim aleatoriu o treaptă și ajungem la animale. Și acestea cam duc lipsă de albastru. În cazul lor, mulți pigmenți provin din hrana pe care o mănâncă. Așadar, păsările flamingo sunt roz de la substanța pe care o primesc din mâncarea lor preferată, creveții, iar culoarea aurie a peștilor de aur vine tot din hrană. Și totuși, deoarece nu există un pigment albastru adevărat în plante, multe animale pierd șansa la albastru pe calea procesului de auto-hrănire. În cazul multor animale, este posibilă obținerea unei nuanțe de albastru, dacă se creează structuri capabile să modifice lungimea de undă a luminii. De exemplu, culoarea albastră a fluturelui morfo se datorează formei crestate a solzilor săi de pe aripi, care face ca lumina să se îndoaie astfel încât singura lungime de undă a luminii pe care o reflectă este albastră. Dacă solzii ar avea o altă formă, culoarea albastră ar fi inexistentă.

Păsările albastre, cum ar fi gaița albastră, își capătă culoarea printr-un proces asemănător. Pe fiecare pană există mărgele microscopice, care sunt capabile să împrăștie lumina, iar distanța dintre ele face ca fiecare lungime de undă a luminii să dispară, dar nu și albastrul.

Albastrul e rar și poate tocmai acest aspect ne trezește curiozitatea. Cu cât a fost mai cercetat, cu atât au fost găsite mai multe căi de a-l extrage și diverse oportunități de a-l admira. Cu noile tehnologii la bord, ne-am putea afla din ce în ce mai aproape de noi mistere naturale albastre.