Cântăreţul grec Demis Roussos a murit la vârsta de 68 de ani, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat pentru publicaţia Le Figaro fiica artistului, Emily.

Informaţia despre decesul cântăreţului a fost anunţată şi de jurnalistul Nikos Aliagas, pe platforma Twitter, ieri dimineaţă. Nikos Aliagas este prezentatorul emisiunii de talente "Star Academy" difuzată în Franţa. Potrivit Le Figaro, artistul a murit într-un spital din Atena în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cariera lui Demis Roussos, care a fost şi membru al grupului Aphrodite's Chid, a atins apogeul în anii 1980. Cântăreţul grec Demis Roussos s-a născut în Egipt, pe 15 iunie 1946, din părinţi greci expatriaţi. La începutul anilor 1960, familia a decis să se întoarcă în patria natală, unde tânărul Roussos, care a studiat trompeta şi a cântat în corul bisericii din Egipt, a început să cânte în trupe locale. Una dintre acestea era Aphrodite's Child, care i-a inclus, de asemenea, pe Vangelis şi Lucas Sideras. În anul 1969, trupa s-a destrămat, iar Demis Roussos a lansat primul său album solo intitulat "On the Greek Side of My Mind", iar în anii '70 a lansat o lungă serie de hituri precum "This Time It Isn't Au revoir", "Happy To Be On An Island In The Sun", "My Reason", "My Friend The Wind", "Velvet Mornings", "From Souvenir To Souvenir" şi "Goodbye My Love, Goodbye". Recunoaşterea valorii sale a venit şi din partea criticilor, după ce artistul a cântat în mai multe limbi străine, câştigând astfel numeroase premii, precum locul 1 în Japonia cu "The Roussos Phenomenon Ep", discul de aur în America pentru albumul "Demis". De-a lungul carierei, cântăreţul a primit peste 100 de discuri de aur, platină şi diamant. A susţinut numeroase concerte şi în România. Legătura lui Demis cu România este una cu totul specială şi datează de mulţi ani. Mai puţină lume ştie că artistul grec a fost căsătorit cu o româncă, Pamela Raţiu, astfel că, pentru el, Bucureştiul a reprezentat o a doua casă, unde a revenit de fiecare dată cu mare plăcere. Deşi a divorţat de Pamela Raţiu după o căsnicie de 10 ani, cei doi foşti parteneri au rămas buni prieteni. Albumele sale s-au vândut în peste 60 milioane de copii.