Actorul francez Alain Delon, în vârstă de 78 de ani, a fost operat, miercuri dimineaţă, la Paris, după ce fusese spitalizat duminică din cauza unei "probleme a nervilor faciali", a anunţat joi presa franceză.

Starul francez a fost internat duminică în spitalul parizian Lariboisière şi a venit însoţit de fosta lui soţie Nathalie şi de fiica lor, Anouchka, potrivit postului RTL şi publicaţiei Le Point. Potrivit LePoint.fr, internarea şi operaţia erau "prevăzute de multă vreme". Actorul, care suferea şi de "dureri de cap recurente", ar trebui să fie externat luni sau marţi, precizează acelaşi site francez, citând o sursă din anturajul starului. Miercuri, mai multe trusturi de presă din Franţa au anunţat că actorul fusese spitalizat duminică şi operat luni din cauza unor dureri la spate. În ultimii ani, Alain Delon s-a confruntat cu câteva probleme medicale. În septembrie 2013, actorul francez a fost spitalizat din cauza unei aritmii cardiace, o afecţiune care l-a obligat să se interneze şi în primăvara anului 2012. Recent, Alain Delon a revenit pe scenă în spectacolul de teatru "Une journée ordinaire", în care joacă alături de fiica sa Anouchka. Născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, în apropiere de Paris, Alain Fabien Maurice Marcel Delon este un actor și producător francez, câștigător al Premiului César. Ascensiunea sa a fost rapidă, fiind la vârsta de 23 de ani comparat cu actori francezi celebri ca Gérard Philipe și Jean Marais, precum și cu actorul american James Dean. A fost denumit chiar și Brigitte Bardot în ipostază masculină. De-a lungul carierei, Delon a lucrat cu regizori celebri, printre care Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni și Louis Malle. Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene, a jucat în peste 100 de filme într-o carieră de 50 de ani, iar unele dintre aceste pelicule - "Rocco şi fraţii săi", "Ghepardul", "Laleaua neagră", "Clanul sicilienilor" - sunt considerate veritabile capodopere ale celei de-a şaptea arte.