Doi urși panda au ajuns la Berlin - „Ambasadori ai Chinei” în Germania
Un avion al companiei Lufthansa care a aterizat sâmbătă la Berlin, după ce a decolat din Chengdu, a avut la bordul său doi pasageri cu statut special - doi urși panda, cărora le este promisă „o carieră de staruri, dar și de ambasadori” ai Chinei în Germania.
Femela Meng Meng („Micul vis”) și masculul Jiao Qing („Mica comoară”) au aterizat la Berlin în jurul orei locale 14.00 (15.00 ora României, n.r.), în urma unui zbor de peste 12 ore, după decolarea avionului din China lor natală. Cei doi urși din specia panda uriaș, în vârstă de patru ani respectiv șapte ani, au fost primiți cu mare pompă, în cadrul unei ceremonii ce a fost organizată pe pista de aterizare, la care au fost prezenți primarul din Berlin, ambasadorul Chinei în Germania și numeroși jurnaliști.
Prima ieșire publică a celor doi urși panda, care vor locui la Grădina Zoologică din Berlin, este prevăzută după 10 zile, în prezența cancelarului german Angela Merkel și a președintelui chinez Xi Jinping, înainte de debutul summitului G20 de la Hamburg. Meng Meng și Jiao Qing vor deveni singurii urși din specia panda uriaș care vor trăi în Germania.
Trimiterea la Berlin a celor două animale, considerate comori naționale în China, reprezintă un nou episod al „diplomației panda” instaurată de Beijing pentru a întreține relații de bună colaborare cu partenerii săi. China a transmis astfel de „ambasadori speciali” în doar 12 țări. „China are în mod evident o problemă de imagine în Europa și oferirea unor urși panda este o manieră foarte inteligentă și ușoară de a cuceri inimi”, a declarat Bernhard Bartsch, un expert al Fundației Bertelsmann. Grădina Zoologică din Berlin, care va plăti în fiecare an 1 milion de dolari pentru „relocalizarea” celor doi urși panda timp de 15 ani, a pregătit cu minuțiozitate lunga călătorie a celor două animale. Animalele „resimt presurizarea”, a explicat veterinarul-șef al grădinii zoologice germane, Andreas Ochs, care îi însoțește pe cei doi urși în timpul călătoriei. Din acest motiv, piloții aeronavei au primit indicația de a realiza o decolare și o aterizare mai line decât se procedează de obicei.
„Însă elementul-cheie al voiajului lor este ca ei să fie obișnuiți din avans cu cușca în care sunt transportați”, a subliniat pentru AFP Jerome Pouille, un specialist de talie mondială în biologia urșilor panda. În timpul zborului, cele două animale își vor petrece cea mai mare parte a timpului imitându-i pe oamenii aflați la bord: moțăind pe paturile lor (din bambus) și dormind.
Pentru nevoile lor mai urgente, o saltea specială va permite absorbția acestora. „Panda este oricum un animal calm și liniștit”, a reamintit Andreas Ochs. Este un aspect pozitiv, deoarece veterinarul german nu dorește absolut deloc să treacă prin aceleași momente dificile ca în timpul aducerii în țară a elefantului Victor. În timpul transportului, în urmă cu câțiva ani, pahidermul „a făcut un tărăboi” atât de mare în avion, încât pilotul s-a temut pentru o vreme că aeronava „va cădea din cer ca o piatră”. La Grădina Zoologică din Berlin, Meng Meng și Jiao Qing vor beneficia de un îngrijitor specializat, care a făcut un stagiu de pregătire în Chengdu, capitala mondială a urșilor panda. Grădina berlineză, devenită celebră pe plan mondial grație ursului polar Knut, a investit peste 9 milioane de euro pentru amenajarea „Casei urșilor panda”, denumită „Panda Plaza”. Cele două animale, care încă nu s-au întâlnit, vor dispune și de un „tunel al iubirii”, departe de privirile și smartphone-urile vizitatorilor, unde vor putea să se împerecheze. Vor trebui însă să fie pregătiți. „Femela este receptivă față de mascul doar 24-48 de ore pe an”, a explicat Jerome Pouille. Deși nașterea unui pui de panda uriaș la Grădina Zoologică din Berlin reprezintă un obiectiv declarat, același expert le-a prevenit pe autoritățile germane: „Nu trebuie să sperați la nașterea unui pui înainte de trei ani în cel mai bun caz”. Pentru cele 21 de grădini zoologice din lume care au închiriat urși panda, „afacerea” nu este întotdeauna rentabilă, în pofida comercializării de șepci, cești și jucării din pluș. Importurile de bambus costă zeci de mii de euro pe an. Și, atunci când se produce o naștere, contractul de închiriere prevede noi plăți către China, a reamintit Jerome Pouille. Însă este vorba înainte de toate de o chestiune care ține de prestigiu. „Dintotdeauna, acesta (ursul panda uriaș, n.r.) este un animal care atras recunoașterea din partea celorlalte grădini zoologice”, a explicat același expert.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.