După 20 de ani de la "Poveste din Bronx" - Chazz şi de Niro se reîntâlnesc
"Vom proiecta filmul pentru public şi invitaţi. Pe scenă vom fi doar eu şi Bob (Robert de Niro, n.r.), pentru întrebări şi răspunsuri. El face foarte rar acest lucru, dar a fost ideea lui. M-a sunat şi m-a întrebat dacă vreau să organizez evenimentul", a declarat Chazz Palminteri pentru publicaţia The New York Post, citată de contactmusic.com.
Filmul "Poveste din Bronx", care spune istoria unui puşti, crescut într-un cartier controlat de mafioţi, a marcat debutul regizoral al actorului Robert de Niro şi este adaptarea unei piese scrise de Chazz Palminteri, care a redactat, de altfel, şi scenariul. Alături de Robert de Niro şi Chazz Palminteri, în film mai apar Lillo Brancato, Francis Capra şi Joe Pesci. Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile. Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din "Naşul: Partea II" (1975) şi "Taurul furios/ Raging Bull" (1981), De Niro a realizat multe alte roluri memorabile, mai ales în regia lui Martin Scorsese, în filme precum "Şoferul de taxi/ Taxi Driver" (1976), "Băieţi buni/ Goodfellas" (1990), "Promontoriul groazei/ Cape Fear" (1991) şi "Casino" (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002. Calogero Lorenzo "Chazz" Palminteri, născut în 1952, este actor şi scenarist. Este cunoscut pentru rolurile din "Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects" şi "Poveste din Bronx". Palminteri a primit premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, în filmul "Împuşcături pe Broadway/ Bullets Over Broadway" (1994).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.