Eurovision 2015: Voltaj urcă primii pe scenă, suedezii de la CEJ, în încheierea finalei naţionale
Deschiderea va fi făcută de Călin Goia şi colegii lui de la Voltaj, care o iau „De la capăt" cu o nouă participare la Eurovision, urmaţi de cei din trupa Băieţii („Dragostea în lanţuri") şi Tudor Turcu („Save Us"). Apoi, în finala naţională se schimbă ritmul şi se trece la „Chica latina", interpretată de Aurelian Temişan şi Alexa. În continuare, Rodica Aculova va cânta despre lumina ei („My Light"), Blue Noise vor încerca să convingă publicul că „Love Won't Run Away", iar Ovidiu Anton, aflat pentru a patra oară la Eurovision România, va demonstra audienţei că este un supravieţuitor („Still Slive").
A opta va intra în concurs Lara Lee. Astfel, la încheierea finalei, artista va afla dacă „Superman" va avea forţa să o trimită la Viena sau dacă ritmul disco va fi suficient de convingător pentru a-i scoate câştigători pe cei de la Super Trooper („Secret Place"). „A Million Stars" este interpretată de Luminiţa Anghel, la 10 ani de la urcarea pe podiumul Eurovision Song Contest, când a reprezentat România la Kiev. Luminiţa Anghel va fi urmată de Cristina Vasiu, care va interpreta „Nowhere" pe scena Eurovision de la Craiova. Concursul se va încheia cu povestea de dragoste a suedezilor de la CEJ („We Were In Love").
În seara de 8 martie, la finala naţională Eurovision, votul telespectatorilor va însemna la fel de mult ca cel al juriului. Melodia care va primi cel mai mare punctaj duminică seară va reprezenta România la faza internaţională Eurovision, la Viena, mai întâi în semifinala din 19 mai şi, dacă se va califica, şi în marea finală, din 23 mai. Selecţia naţională Eurovision România va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro, pe 8 martie, de la 20.30.
Toate informaţiile despre concurs, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate în privinţa subiectului Eurovision se găsesc pe eurovision.tvr.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.