Olivia Culpo, reprezentanta Statelor Unite, a câştigat finala concursului de frumuseţe Miss Universe 2012, organizat miercuri la Las Vegas, aducând astfel ţării sale primul titlu din ultimii 15 ani în această competiţie deţinută de Donald Trump şi grupul NBC.

Statele Unite câştigase de şapte ori acest concurs, dar ultima victorie a americancelor data din anul 1997, atunci când s-a impus Brook Mahealani Lee. Americanca Olivia Culpo, în vârstă de 20 de ani, s-a impus în faţa celorlalte două finaliste - Miss Filipine, Janine Tugonon, şi Miss Venezuela, Irene Sofia Esser Quintero -, clasate pe locul al doilea, respectiv al treilea, după ce au răspuns unor întrebări din partea juriului, alcătuit din 10 personalităţi. Printre membrii juriului s-au aflat mexicanca Ximena Navarette (Miss Universe 2010), compatriotul ei, actorul şi cântăreţul Diego Boneta, şi jucătorul de baseball venezuelean Pablo Sandoval. Provenind dintr-o familie de muzicieni, Olivia Culpo cântă la violoncel, adoră să meargă la cinema şi la concerte, să viziteze muzee şi săi îi facă pe oameni să râdă, potrivit site-ului concursului Miss Universe. Cea de-a 61-a editţie anuală a acestui concurs de frumuseţe, prezentată de Andy Cohen şi Giuliana Rancic, s-a derulat în impresionantul complex hotelier Planet Hollywood din Las Vegas. Potrivit tradiţiei, concurentele au defilat mai întâi în costume de baie şi apoi în rochii de seară. Aproximativ 1 miliard de persoane din 190 de ţări au urmărit acest concurs, la televizor şi pe internet, au anunţat organizatorii, citaţi de Reuters. Victoria din acest concurs de frumuseţe îi asigură câştigătoarei accesul, timp de un an, la diverse evenimente mondene şi numeroase călătorii în lumea întreagă. România a fost reprezentată la ediţia din acest an a concursului Miss Universe de braşoveanca Delia Monica Duca.