Top modelul canadian Gabriel Aubry, fostul iubit al actriţei Halle Berry, a fost arestat joi dimineaţă, după o altercaţie cu actualul logodnic al artistei americane, actorul francez Olivier Martinez.

Tensiunile par să se intensifice în relaţia pe care Halle Berry o are cu fostul ei iubit, după ce în această lună un tribunal american i-a interzis actriţei să se mute în Franţa cu fiica ei, Nahla, provenită din relaţia cu Aubry. O altercaţie destul de serioasă s-a produs joi dimineaţă, la reşedinţa pe care celebra actriţă o deţine în California. Fostul ei iubit, modelul canadian Gabriel Aubry, şi actualul ei logodnic, actorul Olivier Martinez, au început să se bată. În acea dimineaţă, Aubry o aducea pe fiica sa, Nahla, în vârstă de patru ani şi jumătate, la casa mamei acesteia, Halle Berry, unde urma să petreacă Ziua Recunoştinţei. Potrivit site-ului TMZ.com, Martinez, în vârstă de 46 de ani, l-a abordat pe Aubry, în vârstă de 36 de ani, pentru a sta puţin de vorbă, însă cei doi bărbaţi au început să se bată. Ambii au fost răniţi - Martinez se pare că are o mână ruptă şi răni în zona gâtului, iar Aubry are o coastă ruptă, contuzii la nivelul feţei şi probabil traumatism cranian - şi au primit tratament medical la spital. După ce a fost externat, Aubry a fost arestat pentru violenţe fizice, a declarat Andrew Smith, de la Poliţia din Los Angeles. Cauţiunea a fost stabilită la 20.000 de dolari. Potrivit site-ului TMZ.com, Gabriel Aubry a fost eliberat ulterior. În plus, revista People susţine că un ordin de restricţie a fost emis pe numele modelului Gabriel Aubry, care îi interzice acestuia să se apropie la o distanţă mai mică de 91 de metri de Halle Berry, Olivier Martinez şi Nahla. Halle Berry a depus o cerere la Tribunalul pentru chestiuni familiale din California, în care a cerut permisiunea de a se muta în Franţa, pentru că se teme pentru viaţa fiicei ei. Însă, la începutul lunii noiembrie, cererea i-a fost refuzată.