Actorul Gary Sinise, protagonistul serialului "CSI: New York - Criminaliştii", a fost implicat într-un accident de automobil care s-a produs vineri, în Statele Unite ale Americii.

Staci Wolfe, agentul de presă al actorului, a spus că Sinise era pasager într-un automobil care a fost implicat într-un accident. Potrivit site-ului contactmusic.com, rănile suferite de actorul american nu sunt grave. Gary Sinise, în vârstă de 57 de ani, urma să susţină un concert alături de trupa sa, Lt. Dan Band, în cadrul unui eveniment de caritate, organizat la sfârşitul săptămânii trecute în oraşul Martinsville, din statul Virginia. Actorul avea programat un alt concert, pentru acest weekend, în oraşul Palm Desert din statul California. Concertul din Martinsville a fost reprogramat, iar show-ul din Palm Desert a fost anulat. Gary Sinise interpretează unul dintre rolurile principale în serialul poliţist "CSI: New York - Criminaliştii", care a debutat în 2004. Filmările pentru următorul sezon al serialului au fost deja încheiate şi nu au fost astfel afectate de accidentul suferit de actor.