George Michael nu a mai fost văzut în public de două luni - Departe de lumea dezlănţuită
Cântăreţul britanic George Michael s-a izolat complet şi nu a mai fost văzut în public din luna mai, când a fost transportat de urgenţă, cu ambulanţa, la un spital londonez, după ce şi-a pierdut cunoştinţa în reşedinţa sa din partea de nord a capitalei britanice.
"Oamenii îşi fac griji pentru el. S-a distanţat de toată lumea", a declarat un prieten al artistului, pentru publicaţia The Mirror, potrivit dailymail.co.uk. Cântăreţul, în vârstă de 50 de ani, a suferit, în luna mai, un "colaps misterios", pierzându-şi cunoştinţa din motive necunoscute, iar acest fapt l-a determinat pe un prieten al starului britanic să telefoneze imediat la serviciile de urgenţe. Temerile legate de sănătatea cântăreţului britanic s-au accentuat în ultimii ani, din cauza numeroaselor spitalizări ale lui George Michael, consumului regulat de marijuana şi a unui incident bizar, produs în mai 2013, când starul britanic a căzut dintr-un automobil, aflat în plină deplasare, pe o autostradă. Cântăreţul a suferit răni în zona craniană şi a fost transportat la spital cu elicopterul. Cu 18 luni înainte, artistul s-a îmbolnăvit de o formă severă de pneumonie şi a fost spitalizat la Viena. În prezent, prietenii apropiaţi ai lui George Michael sunt îngrijoraţi de situaţia cântăreţului, care a devenit un pustnic ca urmare a unor ani dificili. Astfel, se pare că George Michael îi permite doar prietenului său cel mai bun, David Austin, să-l viziteze la locuinţa sa din nordul Londrei. De asemenea, George Michael a scris ultima dată pe Twitter de ziua sa, pe 25 iunie: "Salutare, dragilor, mulţumesc tuturor pentru mesajele de ziua mea. Sunt foarte fericit (...)". În septembrie 2010, George Michael a fost condamnat la opt luni de închisoare după un incident produs în acelaşi an, în iulie, când a izbit din plin cu automobilul său Range Rover faţada unui magazin din nordul Londrei. Tot în 2010, cântăreţului i-a fost suspendat permisul auto pentru cinci ani după ce a recunoscut că a condus automobilul în timp ce se afla sub influenţa drogurilor. De asemenea, în 2006, autorităţile britanice i-au suspendat permisul pentru doi ani şi l-au condamnat la 100 de ore de muncă în serviciul comunităţii, după ce cântăreţul şi-a condus automobilul sub influenţa drogurilor, iar poliţiştii l-au găsit leşinat în Mercedes-ul său.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.