Gerard Depardieu se mută în Belgia
Gerard Depardieu, celebru, printre altele, şi pentru rolurile din filmele "Cyrano de Bergerac" şi "Asterix şi Obelix", a cumpărat o casă în satul belgian Nechin, aflat lângă graniţa cu Franţa, potrivit primarului localităţii, Daniel Senesael. Acesta a adăugat că actorul s-a interesat şi de procedura de a primi rezidenţă în Belgia. Gerard Depardieu se va alătura astfel comunităţii belgiene care a adoptat aproximativ 2.800 de francezi, printre are şi familia Mulliez, proprietară a celebrului lanţ de hipermarketuri Auchan şi a lanţului de magazine cu profil sportiv Decathlon. Conform legislaţiei belgiene, rezidenţii nu plătesc impozit pe avere care, în Franţa, este în prezent aplicat indivizilor cu averi de peste 1,3 milioane de euro. "Cred că doreşte să se bucure de atmosfera din Belgia, de identitatea noastră, de zona rurală, bucolică în care ne aflăm", a declarat Senesael la postul de radio RTL. Potrivit presei britanice, decizia lui Depardieu de a schimba Franţa cu Belgia nu va contribui cu nimic la imaginea sa alterată de o serie de incidente jenante. Săptămâna trecută, actorul a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului, după ce a căzut de pe scuter, în timp ce conducea pe o stradă din Paris. În august, un şofer i-a înaintat o plângere penală în urma unei altercaţii violente în care a fost implicat, la Paris.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.