Angela Gheorghiu a fost nevoită să îşi întrerupă brusc o reprezentaţie pe care o susţinea la San Francisco Opera, vineri seară, după ce i s-a făcut rău, ea fiind transportată la spital pentru investigaţii, iar în prezent starea ei de sănătate este bună.

Potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook a San Francisco Opera, Angelei Gheorghiu i s-a făcut rău brusc, vineri seară, în timpul reprezentaţiei cu opera "Tosca" de Giacomo Puccini. Angela Gheorghiu a reuşit să finalizeze primul act din spectacolul "Tosca", însă apoi a început să aibă stări de greaţă şi o gastroenterită a forţat-o să îşi anuleze restul reprezentaţiei. La recomandarea medicului Operei din San Francisco, Angela Gheorghiu a fost transportată la un spital din apropierea instituţiei de spectacole pentru investigaţii suplimentare, care au dovedit că soprana era foarte deshidratată. Artista română a fost înlocuită în spectacolul de vineri seară de la Opera din San Francisco de soprana americană Melody Moore, care a fost nevoită să se costumeze rapid şi să intre pe scenă pentru continuarea reprezentaţiei "Tosca". "Doamna Gheorghiu a transmis scuzele sale profunde publicului Operei din San Francisco şi i-a rugat pe spectatori să o înţeleagă", se mai spune în anunţul instituţiei. În prezent, Angela Gheorghiu se simte bine, a declarat biroul de presă al artistei. De altfel, soprana română a revenit pe scena Operei din San Francisco duminică seară, într-o nouă reprezentaţie cu "Tosca". Recent, Angela Gheorghiu a cântat pentru regina Elizabeth a II-a, la Opera Regală din Londra, la gala umanitară concepută de directorul celebrei instituţii de spectacole.