Lady Gaga s-a simţit din nou rău în timpul unui concert - de această dată în timpul celui pe care l-a susţinut săptămâna trecută la Barcelona, în Spania -, cântăreaţa vomând pe scenă de patru ori.

Lady Gaga şi-a surprins fanii spanioli când s-a oprit din prestaţia sa artistică pentru a voma, în timpul unui concert pe care l-a susţinut săptămâna trecută, în Barcelona. Cântăreaţa, în vârstă de 26 de ani, a vomat de patru ori pe scenă, însă a continuat apoi să cânte şi să danseze. Şi în timpul show-ului pe care l-a susţinut pe 16 august, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, Lady Gaga nu s-a simţit bine şi s-a confesat publicului român. "M-am dus în culise pentru că am vomat şi nu am vrut să vedeţi asta... mi se întâmplă uneori", a spus ea. Acest lucru nu a împiedicat-o, însă, să-şi ducă show-ul până la capăt. Totuşi, două ambulanţe au ajuns în zonă imediat după finalul show-ului, pentru a i se acorda îngrijiri medicale cântăreţei. Lady Gaga a susţinut, atunci, un show de peste două ore, în faţa unui public de circa 35.000 de persoane, timp în care a cântat hituri precum "Alejandro", "Just Dance" şi "Judah" şi a schimbat atâtea ţinute câte personaje.