Casper Smart, iubitul în vârstă de 25 de ani al lui Jennifer Lopez, ar fi de fapt un gigolo gay care pretinde că este heterosexual pentru a profita de averea cântăreţei, potrivit unui fost iubit al acestuia, citat de mediatakeout.com.

Jennifer Lopez, în vârstă de 42 de ani, are deja o relaţie de câteva luni cu dansatorul în vârstă de 25 de ani Casper Smart. În aprilie anul acesta, cântăreţul de salsa Marc Anthony, cu care Lopez s-a căsătorit în 2004, a cerut în mod oficial divorţul de aceasta, ei fiind despărţiţi din iulie anul trecut. Marc Anthony a invocat motivul "diferenţelor ireconciliabile" şi a solicitat custodie comună asupra gemenilor cuplului, Emme şi Max, în vârstă de patru ani. Cântăreaţa a mai fost căsătorită cu Ojani Noa, din februarie 1997 până în ianuarie 1998, iar după o relaţie de câţiva ani cu rapperul Sean Combs (P. Diddy), ea s-a căsătorit cu dansatorul Cris Judd, de care a divorţat în iunie 2002, după o căsnicie care a durat 10 luni. Aleasă recent de Forbes cea mai influentă celebritate din lume, J Lo este actriţă, artistă, cântăreaţă, producător de film, TV şi muzică, designer de modă, antreprenor şi filantroapă.