Jason Statham, probleme în timpul filmărilor - A scăpat cu viaţă dintr-un accident
Filmările pentru acest lungmetraj, care are o distribuţie alcătuită din vedete ale filmelor de acţiune, au loc în Bulgaria. Potrivit declaraţiilor făcute de Terry Crews, un actor de pe afişul acestui film, turnarea unei scene nu a decurs aşa cum ar fi trebuit, iar Jason Statham a căzut în Marea Neagră, în timp ce rămăsese blocat la volanul unui camion pe care îl conducea. Terry Crews spune că a fost oripilat de acest accident deosebit de periculos atât pentru Statham, cât şi pentru el. În timpul acelei scene, Terry ar fi trebuit să meargă pe platforma superioară a camionului. Cu ocazia unui interviu acordat vineri în emisiunea prezentată de Jay Leno, Terry Crews a declarat: "Am fost la un pas de moarte. Filmam o cascadorie, Jason Statham conducea un camion, iar noi ar fi trebuit să urcăm pe platforma superioară a vehiculului, unde urma să avem un dialog. El a urcat la volanul camionului, pe ţărmul Mării Negre, şi ar fi trebuit să oprească camionul pentru ca noi să filmăm întreaga scenă. Ei bine, camionul nu s-a oprit. Camionul a căzut în Marea Neagră, avându-l la bord pe Jason Statham, la volan!". "În mintea ta îţi spui: «e un film de acţiune şi, dacă se întâmplă ceva rău, voi conduce camionul şi voi face tot ce trebuie». Dar, în viaţa reală, începusem deja să ţip: «Jason, Jason!» Căzusem pe nisip, el era blocat în apă, în camion, iar toată lumea era îngrozită. Toată lumea ţipa şi striga. În cele din urmă, Jason a ieşit din apă, a înotat până la chei, iar camionul s-a scufundat complet", a adăugat Terry Crews.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.