Jean Dujardin negociază cu Martin Scorsese
Actorul francez în vârstă de 39 de ani, care era încă un necunoscut la Hollywood în urmă cu un an, ar putea să joace alături de Leonardo DiCaprio şi Jonah Hill în acest lungmetraj despre succesul şi decăderea unui finanţist de pe Wall Street, ale cărui filmări vor debuta în vara acestui an, la New York. Potrivit revistei Variety, Jean Dujardin va juca rolul unui bancher elveţian veros, Jean-Jacques Handali, însărcinat cu spălarea banilor pentru compania lui Jordan Belfort, personajul principal din film, interpretat de Leonardo DiCaprio. "The Wolf of Wall Street" reprezintă adaptarea cinematografică a volumului de memorii scris de Jordan Belfort, un fost agent de la Bursa din New York, condamnat pentru deturnare de fonduri şi spălare de bani, la sfârşitul anilor '90. Jean Dujardin, primul actor francez care a fost premiat cu Oscarul pentru interpretare, va juca în următorul său proiect într-un film de spionaj alături de Cécile de France şi britanicul Tim Roth, sub bagheta regizorală a lui Eric Rochant.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.