Johnny Depp, care recent şi-a anunţat despărţirea de Vanessa Paradis, i-a cumpărat noii sale iubite, actriţa Amber Heard, un cal.

Potrivit presei internaţionale, Depp i-a cumpărat lui Amber Heard - o actriţă declarată bisexuală - un cal, ca să călărească împreună pe platourile de filmare pentru noul său lungmetraj, "The Lone Ranger". Cei doi ar fi petrecut mult timp împreună în New Mexico, unde se filmează noul lungmetraj. "Amber vine cu regularitate pe platouri", a spus o sursă din echipa filmului. "Johnny i-a cumpărat chiar un cal, ca să călărească împreună când el ia câte o pauză", a mai spus sursa. În aprilie, Amber a fost fotografiată urcându-se în avionul personal al lui Depp, la Las Vegas, unde actorul se afla pentru a-şi promova cel mai recent film, "Umbre întunecate/ Dark Shadows". Johnny Depp şi Amber Heard au jucat împreună în filmul "Jurnalul unui băutor de rom", lansat la sfârşitul anului trecut. Marţi, Johnny Depp şi cântăreaţa şi actriţa franceză Vanessa Paradis, care formau unul dintre cele mai solide şi mai discrete cupluri de la Hollywood, au anunţat că s-au despărţit, confirmând astfel zvonurile şi speculaţiile apărute în presă în ultimele luni. Potrivit unor prieteni, cuplul Depp-Paradis "a încercat timp de multe luni să îşi salveze relaţia, dar au decis în urmă cu câteva săptămâni că aceasta nu poate fi salvată". Vanessa Paradis, în vârstă de 39 de ani, şi Johnny Depp, în vârstă de 49 de ani, s-au cunoscut în 1998, la Paris, după ce actorul se despărţise de modelul britanic Kate Moss. Cuplul a apărut împreună în filmul "The Ninth Gate", regizat în 1999 de Roman Polanski. Părinţi a doi copii - Lily-Rose, în vârstă de 13 ani, şi Christopher, în vârstă de 10 ani, căruia i se mai spune şi Jack -, cei doi artişti nu s-au căsătorit niciodată şi au locuit în sudul Franţei, la Hollywood şi pe o insulă privată din Caraibe.