Johnny Depp, în lungmetrajul "The Grand Budapest Hotel"
Actorul american Johnny Depp va juca în următorul proiect cinematografic al regizorului Wes Anderson, lungmetrajul independent "The Grand Budapest Hotel", informează contactmusic.com.
Potrivit presei internaţionale, Wes Anderson - regizorul peliculei "Darjeeling Limited" - doreşte ca nume mari de la Hollywood, precum Bill Murray, Owen Wilson, Adrien Brody, Edward Norton, Jude Law, Jeff Goldblum, Willem Dafoe şi Angela Lansbury, să joace în următorul lui film, alături de Johnny Depp. Wes Anderson va produce acest proiect alături de Indian Paintbrush, compania cu care a colaborat şi la pelicula "Moonrise Kingdom", extrem de bine primită de criticii de la Cannes în acest an. Johnny Depp, care s-a despărţit de partenera lui de viaţă, actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis, în luna iunie, după o relaţie de 14 ani, a putut fi văzut recent pe marile ecrane în comedia horror "Dark Shadows", regizată de Tim Burton, în care a jucat alături de Michelle Pfeiffer şi Helena Bonham Carter. Următorul film al actorului american va fi "The Lone Ranger", de Gore Verbinski, care va fi lansat pe marile ecrane în vara anului 2013.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.