Creatorul de modă Karl Lagerfeld a spus că preşedintele francez François Hollande este un "imbecil" şi a criticat politica "dezastruoasă" pe care acesta a adoptat-o contra "bogaţilor".

Renumitul creator de modă a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat ediţiei spaniole a revistei Marie Claire, care va apărea sâmbătă. "Acest imbecil va fi la fel de dezastruos ca Zapatero", fostul lider al guvernului spaniol, şi el socialist, a declarat Lagerfeld, care a coordonat această ediţie specială a revistei Marie Claire, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a acesteia. "Hollande îi detestă pe bogaţi. E dezastruos. Vrea să îi pedepsească şi, evident, ei pleacă din ţară şi nimeni nu mai face investiţii", a spus Karl Lagerfeld. "Străinii nu vor să mai investească în Franţa şi, astfel, lucrurile nu mai funcţionează", a adăugat Lagerfeld, care a criticat apoi competitivitatea franceză: "În afară de modă, bijuterii, parfumuri şi vin, Franţa nu mai este competitivă. Restul produselor nu se vând. Cine cumpără maşini franceze? Eu în niciun caz". Karl Lagerfeld l-a acuzat şi pe regele Spaniei Juan Carlos, spunând că acesta nu se ridică la nivelul soţiei sale, regina Sofia, despre care renumitul creator de modă a spus că o "adoră". "Regina (Sofia, n.r.) este persoana cel mai bine crescută de pe Terra. Iar ea nu merită deloc prostiile comise de rege", a adăugat Lagerfeld.