Top modelul britanic Kate Moss are pe spate două tatuaje reprezentând rândunele, care au fost realizate de pictorul Lucian Freud, în anul 2002. Celebrul model britanic a acceptat să pozeze nud pentru Lucian Freud, în 2002, în timp ce era însărcinată cu fiica ei, Lila Grace.

Kate Moss a aflat cu acea ocazie că Lucian Freud i-a tatuat pe câţiva dintre colegii săi militari din marina britanică, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi s-a declarat încântată atunci când renumitul pictor britanic s-a oferit să îi tatueze două rândunele mici, pe spate. "Mi-a spus că, atunci când era în Marină, pe la vârsta de 19 ani, făcea tot felul de tatuaje pentru colegii lui marinari. I-am spus: «Dumnezeule, asta e minunat!». El mi-a zis: «Pot să îţi fac şi ţie unul. Ce ţi-ar plăcea? Ţi-ar plăcea o creatură din regatul animalelor?». I-am spus că îmi plac păsările şi el mi-a zis: «Am mai făcut păsări. Le am în portofoliul meu». Apoi mi-a arătat o pictură cu o găină cu capul în jos într-o găleată. I-am răspuns imediat: «Nu, nu vreau un astfel de tatuaj». El a continuat: «Poate că ar trebui să te desenez pe tine». M-am gândit puţin, dar am decis că nu voi avea tatuată o fată pe fesele mele. Astfel am decis să facem un stol de păsărele", a declarat Kate Moss într-un interviu acordat revistei Vanity Fair. Top modelul britanic este convinsă că cele două tatuaje, plasate la baza coloanei vertebrale, au o valoare nepreţuită: "Sunt opere originale create de Freud. Mă întreb cât ar dori colecţionarii să plătească pentru ele. Câteva milioane? Dacă voi ajunge vreodată într-o situaţie financiară dificilă, poate aş putea să îmi fac o excizie de piele şi să le vând. Probabil că tatuajele mele reprezintă singurele lui desene pe piele care mai există în prezent, pentru că atunci când făcea aşa ceva era în marină şi avea 19 ani". Kate Moss mai are câteva tatuaje: o ancoră, pe încheietura mâinii, o inimă şi o stea. Lucian Freud, nepotul celebrului psihanalist Sigmund Freud, a murit în iulie 2011, la vârsta de 88 de ani. De-a lungul ultimilor ani, operele lui s-au vândut pentru sume astronomice.