Katie Holmes îşi dorea o "nouă fază" în viaţa ei, încă dinainte de a cere divorţul de Tom Cruise, şi să se îndepărteze de scientologie, în ciuda dezminţirilor venite din tabăra apropiaţilor starului american, un membru eminent al acestei organizaţii religioase controversate.

Actriţa în vârstă de 33 de ani a vorbit despre această dorinţă a ei de schimbare într-un interviu acordat ediţiei americane a revistei Elle, cu şase săptămâni înainte de anunţul făcut săptămâna trecută, prin care îşi informa fanii că a iniţiat procedura de divorţ. "Ştiu cine sunt, în ce situaţie mă aflu şi în ce direcţie vreau să mă îndrept şi asupra acestui aspect vreau să mă concentrez", declara Katie Holmes pentru această revistă de modă, potrivit unor pasaje postate joi pe site-ul publicaţiei Elle. "Mă simt mai bine în pielea mea. Mă simt mai sexy. Când ai 20 de ani, încerci prea mult să înţelegi totul. Acum, încep să mă împlinesc", a adăugat actriţa americană. "Este ca o nouă fază în viaţa mea", a mai spus aceasta. Katie Holmes afirmă în acel interviu că Tom Cruise, în vârstă de 50 de ani, nu a ajutat-o să avanseze în cariera ei de actriţă: "Nimic nu este câştigat dinainte. Din contră, în aceste circumstanţe, cu o astfel de expunere mediatică, trebuie să lucrezi şi mai mult". Interviul integral va apărea în luna august într-un număr al revistei Elle, care a publicat, joi, pe copertă, textul "Katie Holmes îşi dezvăluie noua ei latură sexy", alături de o fotografie a actriţei care pozează în femeie fatală, departe de imaginea de adolescentă pe care artista o promova uneori după încheierea serialului "Dawson's Creek", în care a interpretat rolul unei liceene.