La două secole după moartea sa, Napoleon continuă să suscite pasiuni: „împăratul francezilor", decedat în exil la 51 de ani după ce dominase Europa, are în continuare susţinători şi oponenţi.


Principala „moştenire" lăsată de Napoleon este „crearea şi dezvoltarea unui stat modern, puternic, centralizat (...), capabil să genereze un set de reguli şi să le aplice în mod eficace într-un mod uniform pe întreg teritoriul naţional", explică politologul Gerard Grunberg, autorul cărţii „Napoleon Bonaparte. Le noir genie".
Bonaparte nu a fost inventatorul departamentelor, înfiinţate în timpul Revoluţiei, ci al funcţiei prefectului, creată în 1800. La apogeul său, în 1811, imperiul avea 130 de departamente după anexările teritoriilor învecinate.
O altă moştenire esenţială a lui Napoleon Bonaparte este codul civil, promulgat în 1804, care implementează egalitatea tuturor în faţa legii şi se bazează pe doi piloni: proprietatea şi familia.
Codul civil a permis „consacrarea cuceririlor Revoluţiei: egalitatea şi abolirea drepturilor feudale", subliniază istoricul Jean Tulard, autorul cărţii „Dictionnaire amoureux de Napoleon".
De partea oponenţilor, o critică recurentă la adresa lui Napoleon este că acesta a fost „unul dintre cei mai mari misogini", după cum a explicat recent ministrul francez pentru egalitatea de gen, Elisabeth Moreno. Şi este adevărat, întrucât codul civil consacră "puterea tatălui familiei asupra femeii şi a copiilor", potrivit istoricilor Jean-Luc Chappey şi Bernard Gainot.
În 1804, articolul 213 din codul civil prevedea că "soţul datorează protecţie soţiei sale, iar soţia ascultare soţul ei", în timp ce articolul 324 din Codul penal din 1810 "scuză" uciderea de către soţ a unei femei adultere în caz de "flagrant delict în domiciliul conjugal".
Napoleon "a creat femeilor un loc (...) care nu este formidabil", recunoaşte istoricul Patrice Gueniffey, dar care poate fi văzut ca reflectând valorile "societăţii ţărăneşti şi patriarhale" din vremea respectivă.
Pentru unii, comemorarea bicentenarul morţii lui Napoleon Bonaparte nu este binevenită. "Republica nu poate aduce un omagiu celui care a fost groparul primei experienţe republicane din istoria noastră pentru a crea un regim autoritar", declara indignat deputatul partidului La France Insoumise, Alexis Corbiere, în Le Figaro.
În noiembrie 1799, generalul Bonaparte a ajuns la putere prin lovitura de stat din "18 Brumar", care a pus capăt Directoratului, dar nu şi Primei Republici (care s-a încheiat în 1804 odată cu proclamarea Imperiului).
"Ca să spunem adevărul, lovitura de stat a salvat cuceririle Revoluţiei: egalitatea, abolirea drepturilor feudale şi vânzarea bunurilor naţionale", susţine Jean Tulard. Împăratul a guvernat în mod autoritar, dar folosind plebiscitul. Istoricul Thierry Lentz povesteşte cu maliţie: "Când Napoleon a devenit împărat, printr-un plebiscit popular, i s-a spus 'împăratul Republicii'".
"Este Napoleon precursorul dictatorilor din secolul XX?", se întreabă Jean Tulard. "Autoritarismul său (...), dorinţa de a dispune de un stat puternic, dispreţul său faţă de regimul parlamentar, imperialismul său şi mai presus de toate geniul său în ceea ce priveşte propaganda te pot face să te gândeşti la asta", crede istoricul.
Însă "în Napoleon nu există nici ideologia ucigaşă, nici delirul rasist al celor care sunt prezentaţi drept succesori ai săi", adaugă istoricul.
Sclavia a fost abolită în coloniile franceze în 1794 prin Convenţie, însă în timpul Consulatului, legea din 20 mai 1802 a restabilit-o cu ocazia restituirii de către Anglia a Martinicii, unde sclavia nu fusese niciodată abolită.
"Este documentul cel mai controversat legat memoria lui Napoleon", recunoaşte Jean Tulard. Cu toate acestea, pentru istoric, Napoleon a acţionat în principal din calcule economice într-un moment în care sclavia era întâlnită peste tot şi, prin urmare, "nu a şocat decât o mână de apărători ai drepturilor omului progresişti".