Interpreta de muzică populară Claudia Cacuci, născută în satul Luncşoara, comuna Auşeu, împlineşte duminică, 19 ianuarie, 20 ani. Potrivit acesteia, "scena este Altarul unde trebuie să ne rugăm frumos prin cântecul nostru".

"Totul a început în urmă cu 8 ani, când am participat la o preselecţie sub îndrumarea directorului Şcolii din Luncşoara, Adrian Botici. Cu această ocazie, am fost selectată să fac parte din Ansamblul folcloric Auşana, deşi până atunci cântasem doar ocazional", a mărturisit tânăra interpretă de muzică populară. Claudia Cacuci a precizat că prima participare la un spectacol, alături de Ansamblul folcloric Auşana, a avut loc la festivalul concurs de la Vadu Crişului, după care au urmat numeroase concursuri, festivaluri şi evenimente folclorice. Dintre toate premiile obţinute, cel mai apropiat sufletului său este premiul I câştigat la Festivalul Internaţional "La Fântâna Dorului" de la Şimleu Silvaniei. "Am moştenit de la bunica mea pasiunea pentru muzica tradiţională românească. Pentru mine, cântecul este alinare, mângâiere şi motivaţia mea. În muzică îmi găsesc refugiul. Vreau să mulţumesc familiei mele, în special mamei mele, deoarece fără ea nu aş fi putut evolua pe acest drum al muzicii", a afirmat Claudia Cacuci. Ea a adăugat că la împlinirea vârstei de 18 ani a primit cel mai frumos cadou: a lansat pe piaţă primul său CD, intitulat "Ia uitaţi-vă la mine", care a cuprins 12 piese populare autentice de pe Valea Crişului Repede. În prezent, lucrează la al doilea CD. "Vreau să mulţumesc tuturor persoanelor minunate din jurul meu, care mă ajută cu costume, texte, vorbe bune şi, cel mai important, pentru sprijinul şi susţinerea acordate. Le mulţumesc profesorilor îndrumători pentru sprijinul acordat la Şcoala de Arte Francisc Hubic, doamnei profesoare de canto Florina Burdaş şi, nu în ultimul rând, directorului Ansamblului Auşana, Silviu Botiş", a mai precizat Claudia Cacuci. Pentru a marca cei 20 de ani de viaţă, Claudia Cacuci este invitată azi, 17 ianuarie, la Hora Tv, de la ora 20.00. Alături de ea vor fi colegii săi: Ioana Crişan, Emilia Borza, Andrada Tulvan, Lavinia Chifor, Elisa Hechelciuc (Vatra Dornei), Ciprian Zapota, Radu Barbura, Roxana Ilisie şi Mihai Perian.