Lansează o colecţie de jucării şi un serial online - Shakira se dedică copiilor
Cântăreaţa Shakira a încheiat un parteneriat cu compania americană Fisher-Price pentru a lansa o colecţie de jucării şi un serial online dedicat copiilor.
Colecţia First Steps va include nu numai jucării, ci şi obiecte pentru copii şi va fi lansată în magazine în noiembrie. Încasările vor fi donate Barefoot Foundation, fundaţia înfiinţată de Shakira, care se ocupă de educarea şi îngrijirea copiilor săraci din Columbia natală. Jucăriile fac parte din procesul de dezvoltare a unui copil, în prima parte a vieţii sale, iar acesta este motivul, spune Shakira - însărcinată în cinci luni cu al doilea său copil -, pentru care a decis să lanseze colecţia. Serialul online, care include 12 episoade, va fi lansat azi şi în el va apărea şi fiul cântăreţei, Milan. Cântăreaţa sud-americană a confirmat la sfârşitul lunii august că este din nou însărcinată, într-un interviu acordat pentru ediţia spaniolă a revistei Cosmopolitan şi, apoi, pe contul ei de Twitter: "Da, aşteptăm venirea pe lume a celui de-al doilea copil al nostru! Vă mulţumesc tuturor pentru urările voastre de bine". Cântăreaţa, în vârstă de 37 de ani, declarase anterior că i-ar plăcea să îşi întemeieze o familie numeroasă cu iubitul ei, Gerard Pique, în vârstă de 27 de ani, spunând că visul ei este de a avea suficient de mulţi copii pentru a alcătui o echipă de fotbal. Shakira şi Gerard Pique s-au cunoscut în timpul Cupei Mondiale din 2010, care a avut loc în Africa de Sud. Cei doi formează oficial un cuplu din 2011, iar fiul lor Milan s-a născut pe 22 ianuarie 2013.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.