Cântăreaţa Lauryn Hill a primit din partea justiţiei americane permisiunea de a pleca într-un turneu spre sfârşitul acestui an, deşi se află în prezent în regim de arest la domiciliu pentru trei luni, după ce a fost condamnată pentru evaziune fiscală.

Cântăreaţa, fostă membră a grupului Fugees, a fost eliberată din închisoare săptămâna trecută, însă justiţia americană i-a ordonat să nu îşi părăsească domiciliul pentru trei luni. Un judecător american a acceptat însă cererea artistei şi i-a acordat permisiunea de a susţine un turneu în perioada 15 noiembrie - 31 decembrie. Totuşi, pentru a susţine acel turneu, artista trebuie să obţină mai întâi de la ofiţerul care o supraveghează în perioada în care se află în regim de libertate condiţionată aprobarea acestuia pentru toate elementele referitoare la acele concerte - date, oraşe, cheltuieli de hotel. După perioada menţionată, Lauryn Hill trebuie să revină acasă şi să îşi ispăşească restul pedepsei, relatează site-ul TMZ.com. Lauryn Hill, care a lansat un nou single, "Consumrism", pentru a celebra eliberarea ei din închisoare, săptămâna trecută, a fost fost încarcerată pe 8 iulie pentru neplata unor taxe şi impozite în valoare de 1,8 milioane de dolari, aferente veniturilor pe care le-a obţinut între 2005 şi 2007. Justiţia americană a ţinut cont şi de impozitele neplătite aferente veniturilor obţinute de artistă în 2008 şi în 2009, iar, din acest motiv, suma totală datorată fiscului s-a ridicat la 2,3 milioane de dolari. Sentinţa iniţială de un an de închisoare a fost redusă după ce artista în vârstă de 38 de ani a solicitat justiţiei să dea dovadă de blândeţe, invocând activităţile sale caritabile şi faptul că în ultimii ani s-a îndepărtat de industria muzicală. Cântăreaţa a plătit deja 970.000 de dolari din datoria de 2,3 milioane de dolari înainte de a fi încarcerată.