Cântăreaţa şi actriţa Liza Minnelli, în vârstă de 69 de ani, a fost externată dintr-o clinică de dezintoxicare din Statele Unite ale Americii.

Vedeta americană s-a internat în luna martie într-o clinică de dezintoxicare, în care a primit tratament de specialitate contra abuzului de substanţe. În prezent, artista se află în reşedinţa ei din California şi se concentrează pe pregătirea următoarelor spectacole ale sale, pe care le va susţine începând din luna iulie. Cântăreaţa a fost fotografiată duminică, în timp ce lua prânzul cu o bună prietenă într-un restaurant din Hollywood. "Iese destul de des în oraş, în Los Angeles.

A început să se pregătească pentru a reveni pe scenă. Primul ei concert va avea loc pe 24 iulie, în Biloxi, Missouri", a dezvăluit o sursă pentru New York Post. Liza Minnelli a mai avut probleme cu abuzul de substanţe şi în trecut şi s-a internat de mai multe ori în diverse clinici de dezintoxicare. În 1984, artista americană a primit tratament specializat împotriva dependenţei de alcool şi a unor medicamente prescrise, după decesul mamei sale, actriţa Judy Garland, în 1969, în urma unei supradoze de somnifere. "Într-un fel, Liza retrăieşte cariera şi viaţa mamei sale - cea mai mare vedetă din industria de divertisment, filme de succes, mariaje ciudate, pastile, alcool", a declarat pentru revista People un prieten apropiat al Lizei Minnelli, care a copilărit alături de ea în cartierul Beverly Hills.

În 2002, potrivit unor documente oficiale depuse în instanţă, alcoolul a jucat un rol important în divorţul artistei americane de cel de-al patrulea soţ al ei, producătorul David Gest. În declaraţia sa, care s-a întins pe 14 pagini, David Gest a spus că mariajul său de 16 luni cu Liza Minnelli a fost marcat de numeroase incidente abuzive, alimentate de consumul de alcool.