Madonna a pozat nud pentru a protesta faţă de „ipocrizia reţelelor de socializare"
Potrivit presei americane, noua fotografie face parte din campania mondială de promovare a celui mai recent album al artistei americane. După ce a fost parodiată pentru o fotografie care o prezenta pe vedetă în timpul semnării unui contract, cântăreaţa, în vârstă de 56 de ani, a publicat pe contul ei de Instagram o fotografie în care pozează complet goală.
„De ce ar fi posibil să îţi arăţi fesele, dar nu şi sânii? Poţi să te îneci în ipocrizia reţelelor de socializare", afirmă cântăreaţa americană în textul care însoţeşte acea imagine. Mesajul ei a fost urmat de hashtag-urile „Artă pentru libertate", „Unapologetic Bitch" şi „Rebel Heart" - cel din urmă fiind de altfel titlul celui mai recent album al ei.
Pentru a-şi nuanţa şi mai mult afirmaţia, Madonna şi-a „acoperit" sânii din acea fotografie de pe Instagram cu o bandă neagră. Noul ei album, „Rebel Heart", lansat pe 9 martie, a generat păreri împărţite în rândul criticilor de specialitate şi chiar în rândul fanilor artistei. Vânzările din primele săptămâni de după lansare pentru acest material discografic, al 13-lea din cariera ei, au fost mai mici decât cele generate în perioada echivalentă de precedentul ei album, „Hard Candy", apărut pe piaţă în 2008. Specialiştii explică acest semi-eşec al cântăreţei americane prin faptul că ritmurile electro de pe noul album nu au fost suficient de antrenante pentru a-i convinge pe critici, iar unii dintre internauţi merg până într-acolo încât spun că a sosit timpul ca Madonna să se retragă din activitate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.