Michael Douglas şi Catherine Zeta Jones "au luat o pauză" în relaţie
Actorii Michael Douglas, în vârstă de 68 de ani, şi Catherine Zeta Jones, în vârstă de 43 de ani, căsătoriţi de 13 ani, au decis să se separe pentru o perioadă neprecizată, a anunţat, miercuri, revista People.
"Au luat o pauză", a spus o sursă apropiată cuplului, pentru revista People. Cei doi actori, care au împreună doi copii, Dylan, în vârstă de 13 ani, şi Carys, în vârstă de 10 ani, n-au mai fost fotografiaţi împreună din aprilie şi şi-au petrecut separat vacanţa de vară. Se pare că decizia de a lua o pauză a fost luată la sfârşitul lunii mai, potrivit People, informează AFP. Astfel, recent, Douglas a fost fotografiat în Sicilia, iar Zeta-Jones locuieşte în apartamentul ei din New York. People precizează că niciunul dintre ei nu a cerut divorţul şi nici o separare legală. Ultimii trei ani au fost dificili pentru cei doi actori. În 2010, Douglas a fost diagnosticat cu cancer la gât, iar în 2011, Catherine Zeta Jones a făcut public faptul că suferă de tulburari bipolare, pentru care face tratament. De asemenea, în iunie anul acesta, Douglas a spus că s-a îmbolnăvit de cancer la gât din cauza unei maladii sexuale transmisibile, fapt care nu a fost apreciat de soţia sa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.