NASA a aflat de ce luna lui Jupiter este foarte activă vulcanic - Mister rezolvat
NASA a aflat de ce Io, luna lui Jupiter, este foarte activă vulcanic. Astfel, cercetătorii au rezolvat un mister cu care se confruntau de 44 de ani. Descoperirile au fost făcute cu ajutorul sondei spațiale Juno, care a trecut pe lângă corpul ceresc în 2023 și în 2024.
Io este cea mai activă lume vulcanică din sistemul solar. Acest lucru a fost stabilit încă din 1979 de savantul Linda Morabito. Ulterior, informația a fost confirmată la un laborator NASA, cu ajutorul unei imagini realizate de sonda spațială Voyager 1. De atunci, cercetătorii au încercat să afle ce provoacă erupțiile multiple de pe Io.
Zeci de ani experții au încercat să găsească răspunsul și se pare că l-au găsit, potrivit Live Science. Sonda spațială Juno, care a fost lansată în 2011 pentru a studia Jupiter și lunile sale, a făcut două treceri pe lângă Io în 2023 și 2024, apropiindu-se la doar 1.500 km de suprafața sa clocotită.
Nava a colectat date care le-au permis oamenilor de știință să măsoare gravitația lui Io. Astfel, cercetătorii au aflat că luând în calcul poziția și forma corpului ceresc, luna este supusă unei presiuni uriașe și permanente. Cercetătorii au comparat-o cu o minge antistres care produce o energie imensă sub formă de căldură. Energia topește interiorul planetei și astfel se produc erupțiile.
Datele publicate în decembrie sugerează că luna vulcanică a lui Jupiter are un interior în mare parte solid, fiecare dintre vulcani având propria sa cameră subterană cu magmă. Descoperirile studiului oferă cercetătorilor posibilitatea de a regândi ceea ce se știe despre formarea și evoluția planetelor.
Io este puțin mai mare decât luna Pământului. Are un diametru de 3.600 de kilometri și aproximativ 400 de vulcani, potrivit NASA. Urmele de la erupțiile acestor vulcani se pot întinde pe kilometri întregi în spațiu și pot fi văzute de pe Pământ cu telescoape mari.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.