NASA încearcă să diversifice dieta astronauţilor - Concurs pentru bucătăria spaţiului
În filmul SF „The Martian" din 2015, actorul Matt Damon a interpretat rolul unui astronaut care a supravieţuit cu ajutorul unei diete bazate pe cartofi cultivaţi pe Marte în timp ce a rămas blocat pe „Planeta Roşie".
În prezent, o companie din New York care produce combustibil pentru avioane cu amprentă negativă de carbon doreşte să ducă meniul gastronomiei interplanetare într-o cu totul altă direcţie, informează Reuters.
Inovaţia acestei companii a plasat-o în finala unui concurs sponsorizat de NASA pentru a încuraja dezvoltarea unor tehnologii de generaţie viitoare pentru a acoperi nevoile alimentare ale astronauţilor.
Air Company din Brooklyn, deţinută de un număr restrâns de acţionari, a dezvoltat o metodă pionierească de reciclare a dioxidului de carbon expirat de astronauţii din spaţiu pentru a obţine nutrimente pe bază de drojdie cu scopul de a fabrica shake-uri proteice create pentru a hrăni echipajele aflate în misiuni de lungă durată în spaţiul îndepărtat.
„Este cu siguranţă un produs mai nutritiv decât Tang", a declarat cofondatorul şi directorul tehnic al companiei newyorkeze, Stafford Sheehan, referindu-se la o băutură la plic popularizată în 1962 de astronautul John Glenn atunci când a devenit primul american care a realizat o survolare orbitală a Pământului.
Stafford Sheehan, care deţine un doctorat în chimie fizică la Universitatea Yale, a dezvăluit că a dezvoltat iniţial tehnologia sa de conversie a carbonului ca o metodă de a produce alcool de puritate ridicate pentru combustibil de avioane, parfumuri şi vodcă.
Concursul „Deep Space Food Challenge", sponsorizat de NASA, l-a făcut pe Stafford Sheehan să îşi modifice invenţia pentru a produce proteine, carbohidraţi şi grăsimi comestibile pe baza aceluiaşi sistem.
Băutura astfel rezultată, bazată pe o proteină unicelulară, a intrat în concursul NASA şi are consistenţa unui shake proteic obţinut din zer, a precizat cofondatorul companiei newyorkeze. Stafford Sheehan a comparat aroma acestuia cu cea a produsului „seitan", un preparat care se aseamănă cu tofu şi care este obţinut din gluten extras din grâu. „Seitan" îşi are originea în gastronomia Asiei de Est şi a fost adoptat de vegetarieni ca substitut al cărnii.
Pe lângă băuturile proteice, acelaşi proces poate fi utilizat pentru a crea mai mulţi înlocuitori bogaţi în carbohidraţi pentru pâine, paste şi tortilla. De dragul varietăţii culinare, Stafford Sheehan spune că smoothie-ul său poate fi suplimentat în timpul misiunilor cu alte produse comestibile sustenabile.
AIRMADE, tehnologia patentată de compania newyorkeză, a fost unul dintre cei opt câştigători anunţaţi de NASA în această lună în cea de-a doua fază a concursului său dedicat alimentelor spaţiale, alături de un premiu de 750.000 de dolari. Runda finală a concursului va avea loc în perioada următoare.
Printre ceilalţi câştigători s-au aflat un sistem bioregenerativ creat de un laborator din Florida pentru a cultiva legume proaspete, ciuperci şi chiar larve de insecte care pot fi utilizate ca micronutrimente; un proces de fotosinteză artificială dezvoltat de o companie din California pentru a crea ingrediente alimentare pe bază de plante şi fungi; şi o tehnologie de fermentare cu ajutorul gazelor dezvoltată de o firmă din Finlanda pentru a produce proteine unicelulare. Un premiu de până la 1,5 milioane de dolari va fi împărţit între viitorii câştigători ai concursului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.