Noul volum din seria "Fifty Shades of Grey" - A fost furat manuscrisul
Manuscrisul următorului volum pe care scriitoarea britanică E. L. James l-a scris în seria "Fifty Shades of Grey" a fost furat, au anunţat, miercuri, reprezentanţii editurii Random House.
Poliţia a deschis deja o anchetă, după ce angajaţii editurii Random House au observat, marţi, că o copie a acelui roman a fost furată. Scriitoarea şi managerii editurii Random House se tem că hoţii vor publica manuscrisul pe internet sau vor vinde tabloidelor o serie de fragmente din acest roman.
Cartea, care respune povestea din primul roman al trilogiei "Fifty Shades of Grey" din punctul de vedere al milionarului Christian Grey, va avea lansarea oficială săptămâna viitoare. Romanele din trilogia "Fifty Shades of Grey" s-au vândut în peste 125 de milioane de copii pe plan mondial după lansarea primului volum din serie în 2011. Atunci când a anunţat, săptămâna trecută, că va lansa un nou volum în această serie, scriitoarea E. L. James a spus că a luat decizia de a scrie o nouă carte după ce "mii de cititori" i-au expediat mesaje şi scrisori în care îşi exprimau dorinţa de a cunoaşte punctul de vedere al personajului Christian Grey în privinţa evenimentelor relatate în trilogia originală. "Christian este un personaj complex, iar cititorii au fost dintotdeauna fascinaţi de dorinţele şi motivaţiile sale, ca şi de trecutul lui turbulent. De asemenea, aşa cum ştie orice persoană care a avut o relaţie, există întotdeauna două feţe ale fiecărei poveşti", a afirmat scriitoarea britanică. Noul volum din această serie se va intitula "Grey" şi va fi lansat pe 18 iunie - data de naştere a personajului Christian Grey.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.