O concurentă de la o emisiune TV din Turcia, împuşcată în cap
O tânără care participă la o emisiune concurs organizată de postul naţional de televiziune din Turcia a fost împuşcată în cap în timp ce repeta pentru acel show de televiziune, în locuinţa ei, aflată într-o regiune conservatoare din această ţară.
Mutlu Kaya, în vârstă de 19 ani, se află în stare critică, după ce a fost împuşcată luni în locuinţa ei din oraşul Diyarbakır. Diyarbakır se află într-o regiune conservatoare din sud-estul Turciei, iar Mutlu Kaya primise deja, anterior, câteva ameninţări cu moartea din cauza faptului că a participat la un concurs TV de interpretare, intitulat "Sesi Cok Guzel". Potrivit presei turce, o persoană implicată în acest incident a fost deja arestată.
Agresorul s-a ascuns în grădina victimei şi a tras asupra ei, prin geam, mai multe focuri de armă. "Sesi Cok Guzel" este o emisiune de televiziune asemănătoare celor din formatul "Got Talent". Mentorul concurentei Mutlu Kaya este Sibel Can, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de muzică folk din Turcia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.