Actriţa şi fotomodelul Pamela Anderson, care a pozat de multe ori pentru revista Playboy, a fost distribuită în rolul Fecioarei Maria, într-o emisiune specială de Crăciun, produsă de un post de televiziune canadian.

Starleta canadiană va interpreta rolul Fecioarei Maria în emisiunea "A Russell Peters Christmas", realizată de postul CTV, au anunţat, luni, reprezentanţii acestui post de televiziune. Această emisiune specială, prezentată de actorul de comedie Russell Peters, va oferi telespectatorilor "o privire ireverenţioasă asupra modului în care a fost realizată această emisiune TV, arătându-le lucruri pe care aceştia nu le-au văzut niciodată", au adăugat producătorii emisiunii. Alături de Pamela Anderson, în această emisiune specială vor mai apărea cântăreţul Michael Buble şi actorii Jon Lovitz şi Ted Lange. Show-ul "A Russell Peters Christmas" va fi difuzat de postul CTV pe 1 decembrie la o oră de maximă audienţă.