Premiera singurului lungmetraj românesc aflat în competiţie - Aferim, debut mondial la Berlin
Echipa filmului "Aferim!" a păşit, miercuri, pe covorul roşu al Festivalului de la Berlin, o parte dintre cei care au lucrat la această peliculă purtând ţinute cu motive tradiţionale, la premiera mondială, de la Berlinală, a singurului lungmetraj românesc aflat în competiţie.
Pe covorul roşu de la Berlinale Palast, locaţia principală a celui mai important festival internaţional de film al începutului de an, au sosit actorii Teodor Corban, Cuzin Toma, Mihai Comănoiu, Alexandru Dabija, dar şi coscenaristul Florin Lăzărescu. Alături de regizorul Radu Jude şi producătoarea Ada Solomon au mai fost monteurul Cătălin Cristuţiu, scenografa Augustina Stanciu şi designerul de costume Dana Păpăruz, o parte din echipa filmului purtând elemente vestimentare cu motive tradiţionale româneşti. Ada Solomon, producătoarea filmului "Aferim!", a ales pentru premiera mondială a lungmetrajului regizat de Radu Jude o salbă, afirmând că "este în spiritul filmului". Pelicula "Aferim!", de Radu Jude, singurul lungmetraj românesc din competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, a fost proiectat, miercuri seara, în premieră mondială la Berlinale Palast, în prezenţa a sute de persoane. "Aferim!" este unul dintre cele mai aşteptate filme ale Festivalului de la Berlin. Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani, "Aferim!" este un un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma). Radu Jude a intrat în competiţie la Berlin cu nume mari ale cinematografiei mondiale, printre care Werner Herzog, Terrence Malick, Peter Greenaway şi Jafar Panahi. Juriul va decide câştigătorii celor opt premii: Ursul de Argint pentru o contribuţie artistică remarcabilă (acordat pentru imagine, montaj, muzică, costume sau scenografie), Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă, cel mai bun regizor, Premiul Alfred Bauer dedicat unui film ce deschide noi perspective cinematografice, Premiul Juriului, precum şi marele trofeu, Ursul de Aur, acordat producătorului. Trofeele vor fi decernate în cadrul ceremoniei care va avea loc sâmbătă seara la Berlinale Palast.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.