Prinţesa Madeleine a Suediei a născut un băieţel
Prinţesa Madeleine a Suediei, fiica cea mică a regelui Carl al XVI-lea Gustaf şi a reginei Silvia, a devenit mamă pentru a doua oară, după ce a născut, luni, un băieţel.
"Atât mama, cât şi bebeluşul se simt bine şi sunt sănătoşi", se afirmă într-un comunicat oficial dat publicităţii de casa regală suedeză. Prinţesa Madeleine ocupă locul al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Suediei, după sora ei mai mare - prinţesa moştenitoare Victoria -, fiica acesteia - prinţesa Estelle -, şi fratele ei mai mare - prinţul Carl Philip. Prinţesa Madeleine este căsătorită cu omul de afaceri american Christopher O'Neill din anul 2013.
Cei doi au deja o fiică, prinţesa Leonore, care s-a născut pe 20 februarie 2014.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.