Prinţul Harry, care a ajuns în decembrie 2013 la Polul Sud, în cadrul unei expediţii caritabile, a construit o toaletă din blocuri de piatră pentru membrii echipajului, a dezvăluit marţi, la o conferinţă de presă din Londra, actorul Dominic West, care a participat la expediţie.

Prinţul Harry, în vârstă de 29 de ani, a devenit, în decembrie 2013, primul membru al familiei regale engleze care a ajuns la Polul Sud, în cadrul unei expediţii caritabile, organizată de asociaţia Walking With The Wounded. La expediţie au participat 12 soldaţi răniţi în conflictele din Afganistan şi Irak, unii dintre ei cu membre amputate, originari din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia. Actorul Dominic West, din serialul "Cartelul crimelor/ The Wire", care a participat, marţi, la o conferinţă de presă, alături de ceilalţi membri ai echipajului, a oferit detalii despre aventura din Antarctica, declarând, la un moment dat, că prinţul Harry "a părut să se specializeze în construirea toaletelor". "El a ridicat o structură crenelată incredibilă, din blocuri de piatră care împiedicau vântul să pătrundă, prevăzută chiar cu un suport pentru hârtie igienică", a afirmat Dominic West. "Sper că această expediţie cu adevărat incredibilă, realizată de toţi cei care se află aici, alături de mine, dar şi cei care sunt în America, în Canada şi Australia, le va aminti tuturor că este posibil să faci tot ceea ce ţi-ai propus", a declarat şi prinţul Harry, în timpul aceleiaşi conferinţe, precizând că un documentar despre expediţie va fi difuzat în luna martie. Prinţul Harry este sponsor al asociaţiei Walking With The Wounded, care îi ajută pe soldaţii răniţi să se reintegreze în viaţa civilă. În 2011, prinţul Harry a participat la o expediţie către Polul Sud, care însă a trebuit să fie întreruptă pentru a fi prezent la căsătoria fratelui său, prinţul William, cu Kate Middleton. Prinţul Harry, al patrulea moştenitor în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, a făcut serviciul militar în Afganistan ca pilot de elicopter, iar pe 17 ianuarie a anunţat că va ocupa un post în cadrul statului-major din Londra.