Prinţul Harry al Marii Britanii, care a ales să urmeze exemplul mamei sale, prinţesa Diana, în lupta contra minelor antipersonal, s-a declarat foarte "iritat" de lentoarea operaţiunilor de deminare din anumite ţări din Africa, a declarat, ieri, preşedintele ONG-ului britanic The Halo Trust (HALO).

Prinţul Harry, în vârstă de 28 de ani, s-a întors recent din Angola, unde a inspectat operaţiunile de deminare organizate de acest ONG, informează AFP. Înaintea lui, mama sa, prinţesa Diana, s-a implicat cu pasiune în această misiune umanitară. "Este iritat de faptul că ţările care au furnizat acele mine nu au oferit niciun sprijin financiar pentru a se debarasa de ele, după 25 de ani", a declarat Guy Willoughby, preşedintele HALO. "A devenit un fel de marotă" pentru prinţul Harry, a adăugat el. Harry, fiul cel mic al prinţesei Diana, care ocupă poziţia a patra în ordinea de succesiune la tronul britanic, a vizitat o zonă cu terenuri, în Angola, pe care încă există mine antipersonal, după 27 de ani de război civil, din 1975 până în 2002. Prinţul britanic a vizitat şi oraşul Cuito Cuanavale, considerat oraşul cu cele mai multe mine din Africa. Prinţesa Diana, supranumită Lady Di, care şi-a pus celebritatea în serviciul luptei contra minelor antipersonal, a vizitat Angola alături de HALO în 1997, cu câteva luni înainte de a muri într-un accident de automobil la Paris. Prinţul Harry a decis să patroneze acest ONG umanitar în ziua în care a împlinit vârsta de 25 de ani.