Valentin Nicolau, proprietarul editurii Nemira, fost şef al Televiziunii Române, scriitor şi dramaturg, a decedat, marţi, la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, au declarat surse medicale.

Decesul a fost declarat după 45 de minute în care s-au făcut manevre de resuscitare. Valentin Nicolau a fost dus de urgenţă la Spitalul Universitar, marţi seară, fiind în stop cardio-respirator, a declarat medicul Florin Chirculescu. Nicolau se afla în maşina personală când a început să se simtă rău. Ambulanţa a fost chemată de o altă persoană. Medicii au început manevrele de resuscitare în timp ce îl transportau pe Nicolau la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Manevrele de resuscitare au continuat la spital. Chirurgul Florin Chirculescu, un apropiat al lui Valentin Nicolau, a declarat că nu ştie ca fostul şef al TVR să fi fost cardiac, că acesta se lăsase de fumat şi slăbise. Valentin Nicolau va fi înmormântat vineri, în Bucureşti, potrivit unui comunicat remis de editura Nemira. „Editura Nemira anunţă cu profund regret şi tristeţe încetarea din viaţă mult prea devreme a fondatorului său, Valentin Nicolau, la vârsta de 54 de ani. Decesul s-a produs marţi seară, pe 13 ianuarie, în urma unui stop cardio-respirator, la Spitalul Universitar. Valentin Nicolau o lasă în urmă pe soţia sa, Angelica Nicolau, şi pe cei doi copii, Ana-Maria şi Radu (...) Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se precizează în comunicat. Scriitor, proprietar al grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau, în vârstă de 54 de ani, a fost de formaţie geofizician. Valentin Nicolau a condus Televiziunea Română, din funcţia de preşedinte-director general, în perioada 2002-2005. Scriitor, proprietar al grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau, în vârstă de 54 de ani, a fost de formaţie geofizician. Valentin Nicolau s-a născut pe 22 iunie 1960, la Bucureşti.