Radu Mazăre a defilat pe un car alegoric -Carnaval la malul mării
Radu Mazăre a sosit, sâmbătă seară, în parcarea de lângă Aqua Magic, locul de plecare al carelor alegorice prin staţiunea Mamaia, într-o caleaşcă, însoţit de patru tinere îmbrăcate în cadâne. Primarul, îmbrăcat ca un sultan, cu un turban pe cap, a recunoscut că nu îi este greu să poarte costumul respectiv pentru că "arta cere sacrificii". Mazăre a mai spus că a intenţionat să îşi pună şi o mustaţă pentru a fi cât mai autentic, dar aceasta nu se lipea şi s-a temut să nu i se desprindă. "Aveam şi mustaţă, dar nu se lipea şi mă gândeam că atunci când dau un interviu, îmi cade mustaţa şi mă fac de râs", a afirmat Mazăre. Radu Mazăre s-a urcat apoi pe un car alegoric aparţinând unui club din staţiunea Mamaia, care avea tematică orientală, şi a pornit spre faleza din staţiune. Dacă săptămâna trecută carul în care se afla Mazăre era cel care deschidea parada, de această dată, caleaşca primarului închidea defilarea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.