Paris Jackson, fiica în vârstă de 14 ani a cântăreţului Michael Jackson, a spus că unchiul ei Randy a minţit atunci când a declarat că bunica ei Katherine a suferit un "mini-accident vascular cerebral", informează dailymail.co.uk.

Fiica megastarului a postat, miercuri, pe Twitter o serie de mesaje la adresa unuia dintre unchii ei celebri. "Îi voi apăra pe membrii familiei mele din toate puterile, chiar dacă acest lucru va însemna să îi apăr de alţi membri ai familiei", a spus Paris Jackson. Paris Jackson se referă la scrisoarea prin care Randy, alături de alţi fraţi ai lui, Jermaine, Janet, Tito şi Rebbie, au cerut demisia lui John Branca şi John McClain din funcţiile lor de executori ai testamentului lui Michael Jackson. În această scrisoare, semnatarii susţin că Branca şi McClain au profitat atât de mult de familia Jackson încât Katherine Jackson - mama lui Michael -, în vârstă de 82 de ani, a suferit din cauza stresului indus un accident vascular cerebral. Katherine Jackson a primit custodia celor trei copii ai megastarului după moartea cântăreţului, care s-a produs în iunie 2009, la vârsta de 50 de ani. Paris se teme că autorităţile americane vor considera că bunica ei este prea slăbită şi ar putea să decidă ca ea şi ceilalţi doi fraţi ai ei, Prince şi Blanket, să primească un alt tutore. Cu toate acestea, Randy a postat la rândul lui pe Twitter un mesaj, în noaptea de miercuri spre joi, în care a spus că toate informaţiile din acea scrisoare publică sunt adevărate. Acest mesaj al unchiului ei a enervat-o însă şi mai mult pe Paris Jackson. "Voi clarifica imediat un lucru: ceea ce s-a spus despre bunica mea este un zvon neîntemeiat, nimic rău nu s-a întâmplat, iar ea se simte foarte bine", a spus Paris.